Descoperă monumente românești
Autentificare

Autentificare utilizator

Autentificarea pe site-ul Concursului Național ”Descoperă Monumente Românești” -- momentan indisponibil

Autentificare Creare cont Închidere

Localizare:
Biserica Evanghelică Bistriţa se află în Piaţa Centrală a oraşului Bistriţa, vis-a-vis de clădirea Primăriei.

An/secol:

A fost construită în secolul al XIII-a, iniţial ca o bazilică romanică care a suferit ulterior transformări radicale.

Detalii principale / personalități / evenimente:

Biserica Evanghelică Bistriţa este rezultatul mai multor perioade de construcţie şi de transformări radicale a bazilicii romanice iniţiale, astfel încât, în prezent, nu mai păstrează nicio urmă a elementelor arhitectonice iniţiale, îmbinând stilul gotic cu cel renascentist. În urma lucrărilor de reconstrucţie din secolele XV-XVI, ferestrele au fost amenajate în stilul goticului târziu, bazilica a fost transformată în biserică de tip hală, iar mai apoi, îmbrăcată în stilul Renaşterii de către vestitul meşter italian Petrus Italus din Lugano. Nava bisericii este formată din şapte travee acoperite de bolţi stelate, în nava centrală şi bolţi în cruce pe ogive în colaterale, sub tribune. Turnul bisericii, construit în trei etape între anii 1487 - 1544, a suferit două puternice incendii în anii 1857 şi 2008, când a ars şi o parte din acoperişul navei. Se spune că aceste incendii ar fi urmarea blestemului episcopului Statileo Ioan de Alba Iulia, care i-ar fi blestemat pe bistriţeni pentru că la începutul anilor 1530 au dărâmat capela Sfântului Mihail aflată la sud de biserică pentru extinderea lăcaşului de cult. Construit iniţial pentru pază, turnul bisericii a dobândit astăzi un important rol turistic, prin amenajarea liftului care transportă turiştii pe platforma aflată la o înălţime de 60 de metri, de unde se pot admira frumuseţile oraşului. Mobilierul Bisericii Evanghelice Bistriţa păstrează elemente medievale, precum: o bancă o inscripţie gotică sculptată de călugărul Benedict de Beclean, două strane scuptate şi decorate cu intarsii, dulapul şi uşa sacristiei. În colţul sud-vestic al bisericii se află o sculptură în piatră, datată din anul 1327, care se crede că reprezintă un cavaler cu spadă şi scut, dar circulă şi alte legende cu privire la personajul reprezentat. Tot de domeniul legendei este şi tunelul care ar fi legat Biserica Evanghelică Bistriţa de Dealul Târgului, surpat în timpul unei retrageri a populaţiei din cetate şi unde s-ar afla îngropate bogăţiile cetăţii de odinioară.

Scurt istoric:

Biserica Evanghelică Bistriţa a fost construită în secolul al XIII-a de către comunitatea săsească din oraş, sub forma unei bazilici romanice cu două turnuri pe faţada principală, dar intervenţiile ulterioare asupra clădirii au făcut ca, în prezent, nimic să nu mai amintească de înfăţişarea iniţială.
La mijlocul secolului al XV-lea, după terminarea primei centuri de ziduri de apărare a oraşului, a început reconstrucţia bisericii. Astfel, într-o primă etapă, s-a început ridicarea turnului actual în colţul nord-vestic al bisericii, turnurile vechi au fost demolate şi s-au construit ferestre mari în stilul goticului târziu pe faţada vestică. În secolul al XVI-lea, a avut loc cea mai amplă transformare a clădirii, când vechea bazilică a fost transformată în biserică hală, s-au montat ferestre cu ancadramente caracteristice fazei de trecere de la stilul Gotic la Renaştere, în timp ce, în interior, biserica a fost reboltită iar stâlpii care delimitau navele au suferit modificări.
În ultima fază a reconstrucţiei, care a avut loc în a doua parte a secolului al XVI-lea, biserica dobândeşte detalii renascentiste datorită meşterului Petrus Italus din Lugano (plătit de consiliul orăşenesc cu 3000 de florini), remarcându-se printre altele, transformarea aspectului faţadei vestice prin construirea unui pilon de zidărie de dimensiuni impresionante, denumit atic polonez.
În 1926, a avut loc ultima renovare, de ansamblu, a clădirii bisericii, interiorul a fost zugrăvit în culoarea actuală şi a fost introdusă energia electrică. După Revoluţia din decembrie 1989, biserica a intrat într-un proces de renovare care s-a extins pe mai bine de un deceniu şi care nu este încă finalizat.
La rândul lui, turnul bisericii a fost construit în mai multe etape, începând din anul 1487, când s-au finalizat primele două niveluri şi până în anul 1544, când s-a construit coiful acestuia. Distrus de puternicul incendiu din anul 2008, turnul a fost refăcut recent, în el a fost montat un clopot, donat de reprezentanţii comunităţii săseşti, dar şi liftul pentru transportul vizitatorilor pe platforma de 60 de metri, de unde poate admira şi fotografia întregul oraş.

Prezentare (compunere/eseu/interviu):

Simbol de necontestat al oraşului Bistriţa, Biserica Evanghelică este locul unde trecutul de legendă al urbei îşi dă mâna cu prezentul, plin de freamăt şi culoare, spre a ne arăta că cele două ipostaze ale timpului pot convieţui paşnic, împletindu-şi destinele.
Biserica Evanghelică Bistriţa este locul unde duc toate drumurile bistriţenilor, atât în zilele obişnuite, când bunicii îşi plimbă nepoţii de mână, cât şi în zilele de sărbătoare, când oraşul îşi aduce aminte de jertfa eroilor săi, când omagiază Drapelul ţării noastre ori Imnul Naţional, cu versuri scrise de Andrei Mureşanu, poetul bistritean a cărui statuie şi-a găsit adăpost în parcul de lângă biserică.
Dar şi drumurile străinilor care poposesc în oraşul nostru, tot înspre Biserica Evanghelică se îndreaptă, căci nu există în Bistriţa altă atracţie turistică mai importantă, decât această biserică care sfidează trecerea timpului şi clădirile urbei de la înălţimea turnului de 75 de metri. Arhitectura bisericii şi piesele de mobilier din interior, păstrează viu spiritul comunităţii săseşti, dar şi imaginea unuia dintre cele mai prospere oraşe medievale ale Transilvaniei.
Biserica Evanghelică este locul de unde ajungi, cel mai repede, la alte vestigii medievale importante ale burgului, în imediata apropiere a acesteia, aflându-se: Casa ,,Ion Zidaru" (meşter vestit din ţinut), Casa Argintarului şi Complexul ,,Sugălete", cu o arhitectură unică în ţară, fiind alcătuit din 12 clădiri etajate ce formează o galerie sub formă de boltă.
Pietonalul ,,Liviu Rebreanu", locul de promenadă al bistriţenilor şi de desfăşurare a celor mai importante evenimente artistice din oraş, începe tot de lângă Biserica Evanghelică, iar primele fotografii cu tinerii căsătoriţi în clădirea Primăriei de lângă biserică, tot la umbra acestei minunate biserici sunt făcute.
Recent, Biserica Evanghelică Bistriţa a devenit primul lăcaş de cult din ţara noastră dotat cu un lift care tranportă turiştii pe platforma turnului aflată la 60 de metri, de unde se deschide o privelişte de neuitat asupra întregului oraş şi a împrejurimilor acestuia.
Intrarea în biserică este străjuită de un element nou în peisajul oraşului, struţul cu potcoava în cioc şi coroana regală pe cap, mascota turistică a Bistriţei, derivat din vechea stemă medievală a oraşului, care păzeşte acum, ca un veritabil cavaler, cel mai de preţ monument pe care oraşul l-a primit moştenire de la înaintaşi.
Odată pătruns în biserică, pătrunzi într-o lume încărcată de istorie şi învăluită în legendă, al cărui mister se pierde în negura vremurilor. Lespezile reci de piatră ale podelei sunt încălzite de farmecul steagurilor breslelor medievale şi de sunetul orgii care răsună de sute de ani şi care astăzi, bucură vremelnic inimile noastre, la fiecare concert desfăşurat în acest lăcaş de cult. Bolta sub formă de stea zâmbeşte la fiecare privire, iar bătrânele bănci te îndemană să te aşezi şi să te gândeşti pentru o clipă la toţi cei care, cu sfială şi credinţă, au păşit vreme de secole în farmecul situat dincolo de uşa de la intrare.
Fără Biserica Evanghelică, oraşul Bistriţa ar fi cu totul altfel. Mai sărac în istorie, mai arid în elemente turistice, mai puţin înalt şi cu siguranţă, mai puţin cunoscut şi apreciat.


                                 



01-01-1970       Colegiul Tehnic Infoel Bistriţa       1 comentariu

    

Organizatori

Organizator: 
  »   Liceul Tehnologic "Ion Creangă", comuna Pipirig
Parteneri:
  »   Inspectoratul Școlar Județean Neamț
  »   Palatul Național al Copiilor București
  »   Palatul Copiilor Botoșani
  »   Palatul Copiilor Bacău
  »   Clubul Copiilor Odobești.

    

Contact organizatori

Prof. Cristian Vatamanu
Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”, comuna Pipirig
cristis.cris@gmail.com
Facebook cristis.cris
Google Plus cristis
Twitter cristis.cris
Linkedin cristis.cris
Website cristis.ro

    

Contact

Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”
Str. David Creangă, Comuna Pipirig, județul Neamț
Telefon: 0233-252014, Fax: 0233-252014
Email: licpipirig@yahoo.ro