Descoperă monumente românești
Autentificare

Autentificare utilizator

Autentificarea pe site-ul Concursului Național ”Descoperă Monumente Românești” -- momentan indisponibil

Autentificare Creare cont Închidere

Localizare:
De la Beiuș DJ 764F spre comuna Finiș (la o distanța de 4 km), apoi 19 km pe drum forestier până la mănăstire, pe Valea Finișului în inima Munților Codru Moma

An/secol:

A funcționat ca și filie a bisericii din Finiș cu biserica construită în 1927 după alte informații aici a avut loc un botez în 1906 , transformat în schit în anul 1998

Detalii principale / personalități / evenimente:

În anul 1973 o furtună puternică a distrus acoperișul bisericii dărâmându-se și turnul care au fost refăcute ulterior. În 1998 primul viețuitor în acest schit de călugări a fost Damaschin timp de un an după care a mers la Ierusalim. Schitul a rămas fără viețuitori timp de aproape doi ani când de la Mănăstirea Petru-Vodă a venit părintele Eftimie. Acesta a construit o parte din chilii ajutat și de călugărul Visarion. În anul 2011 aici ajunge părintele Macarie ce a viețuit la mănăstirea Stâna de Vale. În zi de hram 29 august 2009 o icoană a plâns după Sfânta Liturghie.

Scurt istoric:

Biserica a apărut ca și filie a Bisericii Ortodoxe din Finiș având două cătune arondate Brusturi și Cerbu. Aici veneau oamenii să se roage și de câteva ori pe an părintele de la Finiș săvârșea Sfintele taine pentru credincioșii. După tradiția locală aici în anul 1906 aici a fost săvârșită taina Botezului, iar anul 1927 ar fi anul construirii bisericii vechi. Biserica a slujit credincioșilor de aici până ce în anul 1973 o furtună puternică a distrus acoperișul bisericii dărâmându-se și turnul care au fost refăcute cu ajutorul episcopului Vasile Coman. Din 1998 aici funcționează un schit de călugări. Primul viețuitor în acest schit de călugări a fost Damaschin timp de un an după care a mers la Ierusalim. Schitul a rămas fără viețuitori timp de aproape doi ani când de la Mănăstirea Petru-Vodă a venit părintele Eftimie. Acesta a construit o parte din chilii ajutat și de călugărul Visarion. În anul 2009 la sărbătoarea hramului Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul Icoana Maicii Domnului Kazanscaia a plâns. Bucuria duhovnicească a fost fără de margini. Un nou egumen în persoana protosinghelului Macarie Feraru, fost stareţ la mănăstirea Stâna de Vale. Decizia de numire a părintelui Macarie ca egumen la Schitul Huta aparţine Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, sub a cărei jurisdicţie canonică se află schitul. Părintele Macarie este cunoscut şi apreciat de către credincioşii din zona Beiuşului ca un călugăr râvnitor şi cu o credinţă curată. Părintele a construit și construiește atât anexele aferente dar și suflete celor ce ajung aici.

Prezentare (compunere/eseu/interviu):

De ce să ajung aici? O întrebare cu diferite răspunsuri și argumente. Un argument ar fi locul plin de liniște , loc retras așezat la poalele Munților Codru Moma loc în care s-au petrecut minuni. Un loc înconjurat de păduri sălbatice coborâte până la marginea schitului ca un zid nefăcut de mână omenească plin de pace și liniște. Aici poți să-L simți pe Dumnezeu ca și creator. Simți simplitatea lucrurilor, firescul acestora îndată ce respiri aerul curat. Pornind spre Schit toate grijile rămân în urmă, un fir de apă ne însoțește arătându-ne de fapt drumul spre izvorul de apă sau spre Izvorul vieții duhovnicești de aici . Astăzi oamenii caută certitudini încercând să raționalizeze credința dar prin mila lui Dumnezeu se întâmplă și minuni. Acele fenomene inexplicabile ce dovedesc puterea credinței în divinitate ce ne arată că nu suntem doar ființe trupești ci avem și o altă parte sufletul ce ar trebui să fie în armonie cu Creatorul. Aici Icoana Maicii Domnului a plâns , minune văzută de părinții ce au slujit la Schit dar și de credincioșii prezenți. Unii au filmat și fotografiat această minune , alții spun și acum lucrul minunat petrecut în această grădină duhovnicească. Pe marginea minunii petrecute la Schitul Huta, județul Bihor, am discutat cu părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, unul din marii duhovnici ai României iată ce transmitea părintele tuturor oamenilor credincioși care cred cu tărie în Dumnezeu și Maica Domnului:“Sunt două aspecte: un aspect al bucuriei, al mângâierii Maicii Domnului ca să poată încuraja al doilea aspect acela al greutăților care apasă asupra Ortodoxiei și în special a Ortodoxiei din Răsăritul Europei. Icoanele acestea făcătoare de minuni ne dau vădit dar nu deschid graiul să ne dovedească și să ne mâne pe noi spre o viață cât mai desăvârșită creștină, spre o viață oarecum cât mai aspră pentru pregătirea zilelor de mâine care se apropie din ce în ce mai vertiginos și care ne îndeamnă să putem rezista în marile ispite și încercări mucenicești de viitor. Acestea și datorită procesului pe care îl trăim în momentul de față și care poate că depășește orice limită a ultimelor 20 de veacuri de istorie și datorită evenimentelor păcătoase pe care le-am trăit și le trăim cu atât și procesul de vindecare e mai târziu și mai chinuitor. Aceste icoane sunt în acele zone în care s-a încercat o viață mai deosebită a vieții călugărești și a vieții creștine, cu toată influența și puterea lor și credem că aceste icoane să poată influența înspre bine, înspre o, oarecum, întârziere a abaterii mâniei Lui Dumnezeu asupra noastră. Este emoționant până la înspăimântare cum ne îndeamnă icoanele acestea spre o îndreptare, spre o revenire a noastră în sfera creștina de altădată. O astfel de icoană e o mărturie grăitoare de pregătire a noastră cât mai grabnică pentru că toate evenimentele politice și istorice și religioase se îndreaptă spre un dezastru al omenirii. Acest dezastru îl mai putem oarecum întârzia numai și numai prin post, prin rugăciune, prin unitatea noastră în a ne îndrepta în fața judecății Lui Dumnezeu.” Pe lângă aceste puține argumente de a vizita schitul Huta suntem îndemnați să descoperim noi alte și alte argumente de a urca treptele schitului .


         



01-01-1970       SCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 FINIȘ       0 comentarii

    

Organizatori

Organizator: 
  »   Liceul Tehnologic "Ion Creangă", comuna Pipirig
Parteneri:
  »   Inspectoratul Școlar Județean Neamț
  »   Palatul Național al Copiilor București
  »   Palatul Copiilor Botoșani
  »   Palatul Copiilor Bacău
  »   Clubul Copiilor Odobești.

    

Contact organizatori

Prof. Cristian Vatamanu
Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”, comuna Pipirig
cristis.cris@gmail.com
Facebook cristis.cris
Google Plus cristis
Twitter cristis.cris
Linkedin cristis.cris
Website cristis.ro

    

Contact

Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”
Str. David Creangă, Comuna Pipirig, județul Neamț
Telefon: 0233-252014, Fax: 0233-252014
Email: licpipirig@yahoo.ro