Descoperă monumente românești
Autentificare

Autentificare utilizator

Autentificarea pe site-ul Concursului Național ”Descoperă Monumente Românești” -- momentan indisponibil

Autentificare Creare cont Închidere

Localizare:
Piata 25 Octombrie Nr.1 , centrul orasului Carei, jud.Satu Mare.

An/secol:

Castelul a primit forma actualã între anii 1894-1896, dupã planurile arhitectului Meining Artur, în vremea contelui Károlyi István.

Detalii principale / personalități / evenimente:

Un moment memorabil rămâne, în viaţa castelului şi a Careiului din perioada contemporană, vizita regelui Ferdinand I al României şi a reginei Maria, în anul 1919.

Scurt istoric:

Locuinţa familiei Károlyi, o "casã de piatrã", a fost fondatã de Károlyi Lancz László în anul 1482. În anul 1592 Károlyi Mihály o reconstruieşte sub formã de cetate, înconjuratã de un şanţ. În anul 1661 cetatea a fost reîntãritã de Károlyi László şi Károlyi Ádám cu noi bastioane. În anul 1699 contele Károlyi Sándor o reconstruieşte sub formã de castel. În anul 1708 Rákóczi Ferenc este oaspetele castelului. Contele Károlyi József construieşte în anul 1794, dupã planurile arhitectului Bitthauser József, un castel în stil baroc, înconjurat de o grãdinã englezã. Castelul primeşte forma actualã între anii 1894-1896, dupã planurile arhitectului Meining Artur, în vremea contelui Károlyi István.

Prezentare (compunere/eseu/interviu):

O EXCURSIE DE NEUITAT – CAREI
Cea mai frumoasa excursie pe care am facut-o ca liceeni a fost excursia de la Carei. Inainte de excursie doamna profesoara Alexandrina Pop ne-a cerut sa ne documentam despre istoria Careiului si despre CASTELUL care troneaza in centrul orasului. Va prezentam mai jos tot ce am aflat. A fost o excursie de neuitat si recomand celor care au oportunitatea sa viziteze orasul Carei si bineinteles Castelul care reprezinta practic imaginea Careiului. SCURTÃ ISTORIE Municipiul Carei se aflã în partea de sud-vest a judeţului Satu Mare, într-o regiune de câmpie, la 35 km de reşedinţa de judeţ. Satul Ianculeşti, colonizat începând cu 1920, este localitate componentã a oraşului. Conform datelor ultimului recensãmânt din 2002, suprafaţa oraşului este de 1116 ha cu 4142 de clãdiri în care se aflã 9104 locuinţe. Diferenţa o reprezintã cele aproape 5000 de apartamente, care au fost construite între anii 1960-1990 în centrul oraşului. Numãrul locuitorilor este de 23260, cu urmãtoarea componenţã etnicã: 12667 maghiari, 9675 români, 286 germani, 198 şvabi, 383 ţigani şi 51 alte naţionalitãţi. Dupã religie, 8240 sunt romano-catolici, 8092 ortodocşi, 1664 greco-catolici, 4890 reformaţi şi 374 alte religii. Deşi între anii 1760-1926 este centrul comitatului Satu Mare, oraşul cunoaşte o slabã dezvoltare industrialã, menţinându-şi caracterul agricol pânã în jurul anului 1960. În anul 1926 a fost ataşat judeţului Sãlaj, fiind centrul plasei Carei. Dupã 1945, este centru de raion şi face parte din regiunea Baia Mare, iar dupã 1968, cu ocazia reorganizãrii administrativ-teritoriale a ţãrii, revine în judeţul Satu Mare. Pânã la cel de-al doilea rãzboi mondial industria oraşului era reprezentatã de 3 mori, fabrica de ulei "Ardealul" (pentru scurt timp şi fabricã de sãpun), fabrica de hârtie, 3 fabrici de cãrãmidã, fabrica de unt, centrul de colectare şi fermentare a tutunului şi de câteva mici ateliere meşteşugãreşti (Holczman, Bandur). Industrializarea oraşului începe în anii 1960, şi treptat Careiul devine un "oraş industrial". În paralel cu industrializarea (fabrica de maşini şi utilaje "Unio" cu 2500 de muncitori, fabrica de mobilã "Crasna", fabrica de in şi cânepã, filatura de bumbac, fabrica de biscuiţi, fabrica de conserve de legume, fabrica de lapte praf, fabrica de zahãr şi câteva ateliere cooperatiste) se continuã construirea blocurilor în centrul oraşului, în cartierele "Eliberãrii" şi "Mihai Viteazul". Primele blocuri au fost construite la capãtul strãzii Cãplenilor, constituindu-se treptat într-un cartier. Aspectul urbanistic al Careiului se contureazã dupã marele incendiu din 6 mai 1887 (când au ars 250 de locuinţe). Reconstruirea locuinţelor şi organizarea strãzilor se fac dupã o lege adoptatã de comitetul oraşului. (Oraşul a suferit mari pagube şi în urma cutremurului din 1834 şi a incendiului din 1836). Lungimea strãzilor este de aproximativ 70 km, din care asfaltate sau pavate, 50 km. Reţeaua de apã mãsoarã 51 km, iar canalizarea are o lungime de 36 km. Oraşul este nod de cale feratã. În anul 1871 a fost construitã calea feratã Debrecen - Satu Mare, în 1887 cea dintre Carei - Zalãu, iar în 1905 a fost redatã circulaþiei linia Carei - Mátészalka. Numele oraşului "villa Karul" apare într-un document datat din 1320, dar întemeierea localitãţii este anterioarã acestei date. În 1335 "possessione Nogkorwl" apare într-un document în vecinãtatea localitãţilor Kaplonmonostura, Kozar, Bobald şi Tubultheleke (ultimele 3 sunt localitãţi dispãrute). În secolul al XIV-lea localitatea era o aşezare micã, cu câteva strãduţe, casele ţãranilor fiind fãcute din chirpici şi acoperite cu trestie, în jurul domeniului familiei Károlyi şi al domeniului Vaday (al cãrui nume îl pãstreazã şi azi strãduţa "Vaday-köz", str. Gh. Bariţiu). Într-un document datat din anul 1389 sunt amintite 3 strãzi din localitate: Berueucha (str. Berveni), Bobaducha (str. Bobald) şi Wyucha (str. Nouã). În anul 1346 familia Károlyi obţine privilegiu regal pentru organizarea târgului sãptãmânal (în fiecare sâmbãtã), iar în 1387 Sigismund de Luxemburg emite un privilegiu, prin care acordã dreptul organizãrii "târgului de ţarã" în localitatea Carei. În urma privilegiilor orãşelul se dezvoltã, creşte şi numãrul iobagilor. În anul 1410 localitatea era în întregime în proprietatea familiei Károlyi, proprietate confirmatã în 1419 şi de o danie regalã. În documente localitatea este numitã "oppido", iar în 1428 apare sub denumirea "Nagykároly" (Nogkorwl). Noi privilegii regale asigurã ţinerea târgurilor sãptãmânale şi anuale. În anul 1482 Károlyi Lancz László construieşte o casã de piatrã, acolo unde astãzi se înalţã castelul. În secolele XVI-XVII pustiirea cuprinde localitatea şi împrejurimile. Oraşul şi satele învecinate sunt atacate, jefuite, incendiate de cãtre turci şi Habsburgi. Dupã 1688 luptele dintre curuţi şi lobonţi au periclitat bunurile şi viaţa oamenilor. Dintr-o scrisoare a lui Károlyi László din 1670 reiese cã oraşul a fost jefuit şi incendiat de trupele lui Rákóczi György. În anul 1673 turcii din Oradea au asasinat 19 oameni, iar iobagii din Carei erau siliţi sã plãteascã anual 900 de forinţi turcilor. Oraşul şi împrejurimile au suferit cele mai mari pierderi în timpul rãscoalei antihabsburgice, condusã de Rákóczi Ferenc al II-lea. Între anii 1703-1705 baronul Károlyi Sándor a suferit o pagubã de 40000 forinţi, iar iobagii, de 5049 forinţi. În oraş mai locuiau 25 de gospodari. La 28 aprilie 1711, la Moftin, curuţii depun armele în faţa imperialilor, iar generalul Károlyi Sándor semneazã tratatul de pace la Satu Mare. În istoria oraşului începe o nouã erã: colonizarea. În oraşul abia locuit şi în satele învecinate, unele pustii, contele Károlyi Sándor colonizeazã familii de şvabi. În 1712 sosesc în oraş primele familii, iar ultimele 45 ajung la Carei în anul 1774. Între anii 1712-1774 sunt aşezate în oraş 466 de familii de şvabi (în mare parte mici meşteşugari), din Germania (din localitãţile Heggbach, Weingarten şi Messkirch), formând 2 cartiere în oraş: Cartierul şvabilor şi Cartierul Meşteşugarilor. Românii din aşezarea Bobald populeazã 3 strãzi, formând Cartierul Haiducilor (azi strãzile Vasile Lucaciu, Haiducilor şi Titulescu). În 1740 contele Károlyi Sándor colonizeazã evreii în apropierea castelului, unde se formeazã Cartierul Evreilor (în anul 1847 sunt 1483 de evrei în oraş, majoritatea comercianţi şi meseriaşi). La sfârşitul sec. al XVIII-lea în oraş existau urmãtoarele cartiere: Cartierul Meseriaşilor, al şvabilor, al Haiducilor, al Strãzii-Mari, al Oraşului-Nou, al Evreilor şi al Ţiganilor, având magistraturi aparte pe cartiere (judele, notarul şi un funcţionar), iar ţiganii aveau un voievod.
CASTELUL FAMILIEI KÁROLYI
Contele Károlyi József construieşte în anul 1794, dupã planurile arhitectului Bitthauser József, un castel în stil baroc, înconjurat de o grãdinã englezã. Castelul primeşte forma actualã între anii 1894-1896, dupã planurile arhitectului Meining Artur, în vremea contelui Károlyi István. Interiorul castelului era dominat de holul de primire, pavat cu mozaic şi dotat cu şeminee uriaşe. Încăperea situată la intrarea secundară, dinspre sud, a castelului funcţiona ca sală de mese şi tot de aici era accesibilă capela familiei, situată tot la pater. Restul încăperilor de la acest nivel erau ocupate de slujitori sau constituiau spaţii de depozitare. La etajul I, aripa sudică era rezervată apartamentelor familiei Károlyi, iar majoritatea restului încăperilor funcţionau ca apartamente destinate oaspeţilor. După moartea lui Ştefan Károlyi, în anul 1907, membrii familiei nu mai locuiesc la Carei. În haosul creat de evenimentele sfârşitului de an 1918, multe dintre elementele de mobilier şi obiectele de valoare din interiorul castelului au dispărut. Perioada interbelică, ca urmare a unui acord dintre statul roman şi cel maghiar, obiectele de valoare rămase în castel (în special tablourile) au fost înapoiate familiei Károlyi. Un moment memorabil rămâne, în viaţa castelului şi a Careiului din perioada contemporană, vizita regelui Ferdinand I al României şi a reginei Maria, în anul 1919. În perioada interbelică o parte a castelului este transformată în sanatoriu, iar restul găzduieşte un cazino. În timpul celui de al doilea război mondial, cu acordul familiei Károlyi, funcţionează aici o şcoală militară, transformată în spital militar în anul 1944. În perioada comunistă, castelul găzduieşte instituţii culturale de interes public: muzeul, casa de cultură şi biblioteca orăşenească. Astăzi, castelul găzduieşte o expoziție muzeală de interioare istorice care redau ambianța de odinioară a castelului și o expoziție de istorie locală. PARCUL CASTELULUI În jurul castelului în anul 1700 a existat o grãdinã frumoasã, amenajatã în stil baroc. În anii 1790 grãdinarul Bode György amenajeazã în jurul castelului nou o "grãdinã englezã". Grãdina avea şi o serã cu plante exotice. Forma actualã o primeşte pe o suprafaţã de 12 ha, în anul 1890. Luând în considerare plantele rare din grãdinã (208 specii şi multe subspecii de plante arborescente), în anul 1982 a fost declarat parc dendrologic ocrotit (platanul uriaş din faţa castelului cu un diametru de 205 cm, a fost plantat în anul 1810).


                                                



01-01-1970       Colegiul Tehnic Elisa Zamfirescu Satu Mare       0 comentarii

    

Organizatori

Organizator: 
  »   Liceul Tehnologic "Ion Creangă", comuna Pipirig
Parteneri:
  »   Inspectoratul Școlar Județean Neamț
  »   Palatul Național al Copiilor București
  »   Palatul Copiilor Botoșani
  »   Palatul Copiilor Bacău
  »   Clubul Copiilor Odobești.

    

Contact organizatori

Prof. Cristian Vatamanu
Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”, comuna Pipirig
cristis.cris@gmail.com
Facebook cristis.cris
Google Plus cristis
Twitter cristis.cris
Linkedin cristis.cris
Website cristis.ro

    

Contact

Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”
Str. David Creangă, Comuna Pipirig, județul Neamț
Telefon: 0233-252014, Fax: 0233-252014
Email: licpipirig@yahoo.ro