Descoperă monumente românești
Autentificare

Autentificare utilizator

Autentificarea pe site-ul Concursului Național ”Descoperă Monumente Românești” -- momentan indisponibil

Autentificare Creare cont Închidere

Localizare:
Situată pe DN 17 B loc Farcaşa, la cca 1 km de centrul comunei, jud Neamţ

An/secol:

XVIII

Detalii principale / personalități / evenimente:

“Davidică din Farcașa, frumos flăcău de munte”, personaj din Amintirile lui Creangă în capitolul despre “Școala de catiheți” de la Fălticeni în care autorul menționează că frumosul Davidică “a murit învățând cumplitul meșteșug de tâmpenie”, adică “Gramatica lui Măcărăscu”. Creangă a exagerat, Davidică nu a murit, ci a ajuns preot în Borca și Sabasa și-și doarme somnul veșnic lânga altarul Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Borca, pe cruce scriind : “Preot David Fărcășanu, 1845-1910”

Scurt istoric:

Valea Bistriței este zona cu cele mai numeroase monumente căreia doar constelația cunoscutelor mănăstiri de la Târgu Neamț îi poate reclama supremația. La distanțe relativ mici, se succed așezăminte cu un bogat trecut istoric, multe dintre ele ctitorii domnești, alături de construcții modeste, rod al unor strădanii de obște, care nu copleșesc, dar încântă.
O astfel de construcție este Bisericuța din Farcașa. Popularea masivă a Văii Bistriței a început târziu, abia în secolul al XVIII-lea. Multă vreme ea a rămas cu așezări rare și păduri nepătrunse, cu locuri pustii căutate doar de acei ce încercau să se rupă de realitățile unei vieți zbuciumate și nesigure. Sunt veacurile în care se întemeiază satele Mădei, Borca, Galu, Farcașa. După 1700 se intensifică exodul transilvănean pe versantul estic al Carpaților. Apar bisericuțele de lemn de la Hangu și Bistricioara, de la Galu și Farcașa.
Biserica de lemn din Farcașa este una din cele mai valoroase ctitorii din județul Neamț, fiind clasată pe lista monumentelor istorice de categoria A. Conform unei inscripții descoperită pe o strană, acest sfânt locaș a fost ridicat la 1774, de ardeleni alungați de viața zbuciumată și interdicția credinței ortodoxe. În sprijinul acestei afirmații vin și numele de familie ( Ungureanu, Gheorghieș, Simion, Zănoagă, Gavril) și toponimele ( Hălăuca, Bapșa, Farcașa, Bușmei ).
La 1769-1770, prigoana ardelenilor ortodocși, cunoaște un moment maxim. Nnumele Moisei de pe o strană arhierească este exclusiv ardelenesc.

Prezentare (compunere/eseu/interviu):

Valea Bistriței este zona cu cele mai numeroase monumente căreia doar constelația cunoscutelor mănăstiri de la Târgu Neamț îi poate reclama supremația. La distanțe relativ mici, se succed așezăminte cu un bogat trecut istoric, multe dintre ele ctitorii domnești, alături de construcții modeste, rod al unor strădanii de obște, care nu copleșesc, dar încântă.
O astfel de construcție este Bisericuța din Farcașa. Popularea masivă a Văii Bistriței a început târziu, abia în secolul al XVIII-lea. Multă vreme ea a rămas cu așezări rare și păduri nepătrunse, cu locuri pustii căutate doar de acei ce încercau să se rupă de realitățile unei vieți zbuciumate și nesigure. Sunt veacurile în care se întemeiază satele Mădei, Borca, Galu, Farcașa. După 1700 se intensifică exodul transilvănean pe versantul estic al Carpaților. Apar bisericuțele de lemn de la Hangu și Bistricioara, de la Galu și Farcașa.
Biserica de lemn din Farcașa este una din cele mai valoroase ctitorii din județul Neamț, fiind clasată pe lista monumentelor istorice de categoria A. Conform unei inscripții descoperită pe o strană, acest sfânt locaș a fost ridicat la 1774, de ardeleni alungați de viața zbuciumată și interdicția credinței ortodoxe. În sprijinul acestei afirmații vin și numele de familie ( Ungureanu, Gheorghieș, Simion, Zănoagă, Gavril) și toponimele ( Hălăuca, Bapșa, Farcașa, Bușmei ).
La 1769-1770, prigoana ardelenilor ortodocși, cunoaște un moment maxim. Nnumele Moisei de pe o strană arhierească este exclusiv ardelenesc.
Biserica este construită din bârne de brad, pe talpă de brad și temelie de piatră uscată. La colțuri, bârnele sunt încheiate în cheotare. Locașul face notă distinctă prin zveltețea formei, prin eleganța pridvorului deschis, cu arcade migălite sculptate cât și prin turla acoperișului. Construcția etalează o ornamentație deosebită a pereților exteriori, o suită de motive și decorațiuni ce desăvârșesc eleganța monumentului. În registrul de sus, într-un colorit viu se păstrează două șiruri de rozete și arce concentrice realizate prin pirogravesă și prin tehnica puncției cu vopsea. Canalele ce susțin acoperișul sunt decorate cu rozete incizate. Ancadramentele ușilor de la intrarea în pridvor și în pronaos cu o deosebită măiestrie artistică : rozete cu motivul luminii și al soarelui și motivul funiei sculptate în relief, motivul vieții. Portalul de intrare este realizat din lemn de ulm, iar cuiele folosite la prinderea bârnelor sunt din lemn de tisă.
Acoperișul este de draniță, lucrată “în cioc de rață”; cloptonița domnește semeață deasupra pridvorului. Clopotul mare din clopotniță este tras, în afara slujbelor, la vreme de cumpănă : incendiu, grindină, ploi torențiale, secetă, etc. Toaca se aude până în satul vecin.
Arhitectura interioară are câteva particularități specifice doar ei : bolțile susținute de nervuri grațios lucrate și acoperite cu panouri simetrice, încercând să redea bolta cerească. Motivele geometrice, pirogravate ca la exterior, sugerează armonia creației. În 1951, bisericuța a avut parte de o restaurare : a fost plasată cu scândură în interior.
Zestrea iconografică este cea mai de preț comoară a acestui edificiu. Aici se păstrează două catapetesme, datând din secolul al XIX-lea și o serie de icoane de o deosebită valoare artistică. Unele icoane sunt considerate de localnici, făcătoare de minuni. În vreme de secetă teribilă erau scoase în procesiune și se făceau rugăciuni și, de fiecare dată, ploua. Ultima scoatere a fost în Joia Mare a anului 2013. Icoanele au fost așezate pe niște pietre mai înalte din pârâul Farcașa, cât timp s-a făcut rugăciune. A doua zi, în Vinerea Sfântă, după Prohodul Domnului a plouat îndestulător. Două icoane au elemente inspirate din natura Farcașei și din istoria românilor.
Prima icoană este a Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Bisericuței. Sfânta are în spate o imagine a piciorului de deal, numit Pârâul Rusului, iar în dreapta Sfintei este o bisericuță, pe care localnicii o numesc “Bisericuța noastră”! A doua icoană este cea a Învierii Domnului Iisus Hristos. Este singura icoană, cel puțin de pe Valea Bistriței, care conține un schelet dezmembrat, dar așezat îngrijit, care sugerează biruința vieții asupra morții. Un al doilea element din icoană, legat de istoria noastră zbuciumată ( pe atunci eram sub jugul turcesc ) este înfățișarea soldaților romani de la Mormântul Domnului, în chip de turci cu turbane și cu iatagane în mâini.
Între odoarele care au străbătut timpul și “vremurile cumplite” cum a spus cronicarul Ion Neculce sunt adunate într-o vitrină din partea nordică a pronaosului și sunt admirate cu multă curiozitate și respect de către vizitatorii români, dar și de cei străini. Un grup venit din îndepărtata Australie a întrebat cum se numește fiecare obiect și care este întrebuințarea lui. Au scris în fonetică românească : “un sfeșnic în forma de brațul drept, un Potir foarte vechi cu model exterior inspirat de pe o ie, un vas de lut ca un ulcior în care se păstra vinul pentru împărtășanie, o candelă de lemn, o cădelniță ornamentată cu o cruce de lemn în partea de sus și un Ceaslov despre care tradiția spune că l-ar fi dăruit << Vasile Creangă >>, fiul lui David Creangă din Pipirig, bunicul scriitorului Ion Creangă. Vasile Creangă a fost căsătorit în Borca, satul Soci și a fost cântăreț al bisericuței din Farcașa.”
Un alt personaj extraordinar care a fost botezat în Bisericuța Cuvioasa Parascheva din Farcașa, pentru că era născut aici, este “Davidică din Farcașa, frumos flăcău de munte”, personaj din Amintirile lui Creangă în capitolul despre “Școala de catiheți” de la Fălticeni în care autorul menționează că frumosul Davidică “a murit învățând cumplitul meșteșug de tâmpenie”, adică “Gramatica lui Măcărăscu”. Creangă a exagerat, Davidică nu a murit, ci a ajuns preot în Borca și Sabasa și-și doarme somnul veșnic lânga altarul Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Borca, pe cruce scriind : “Preot David Fărcășanu, 1845-1910”.
În 2008, Bisericuța a primit un dar mare și foarte prețios, cu binecuvântarea ÎPS Sale Mitropolit Teofan : o răcliță cu veșmintele purtate de Cuvioasa Parascheva în annul 2007-2008. Au fost primite de un sobor numeros de preoți și toată suflarea satului Farcașa, în sunet de clopot de la ambele biserici.
O curiozitate a arhitecturii Bisericuței este și încuietoarea ușilor de intrare pe care nu e voie să o dezvăluim, dar invităm pe cei dornici să se închine, să se reculeagă și să se liniștească sufletește, să viziteze Biserica monument de categoria A “Sfânta Cuvioasa Parascheva”. Ușile de la intrare se vor deschide cu generozitate.


                           



01-01-1970       Seminarul Teologic ,, V Costachi,, M-rea Neamţ       0 comentarii

    

Organizatori

Organizator: 
  »   Liceul Tehnologic "Ion Creangă", comuna Pipirig
Parteneri:
  »   Inspectoratul Școlar Județean Neamț
  »   Palatul Național al Copiilor București
  »   Palatul Copiilor Botoșani
  »   Palatul Copiilor Bacău
  »   Clubul Copiilor Odobești.

    

Contact organizatori

Prof. Cristian Vatamanu
Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”, comuna Pipirig
cristis.cris@gmail.com
Facebook cristis.cris
Google Plus cristis
Twitter cristis.cris
Linkedin cristis.cris
Website cristis.ro

    

Contact

Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”
Str. David Creangă, Comuna Pipirig, județul Neamț
Telefon: 0233-252014, Fax: 0233-252014
Email: licpipirig@yahoo.ro