Descoperă monumente românești
Autentificare

Autentificare utilizator

Autentificarea pe site-ul Concursului Național ”Descoperă Monumente Românești” -- momentan indisponibil

Autentificare Creare cont Închidere

Localizare:
Str. Spătarului nr. 22, Sector 2, București - În apropiere de Biserica Armenească

An/secol:

A doua jumătate a secolului al XVIII - lea

Detalii principale / personalități / evenimente:

În perioada exilului la Paris, arhitectul Jacob Melik, a corespondat cu Nicolae Bălcescu,.Acest lucru este menționat într-o scrisoare a lui Nicolae Bălcescu, adresată lui Ion Ghica, la 6 mai 1850.(N. Bălcescu.Opere.vol.IV.Corespondență) ediție critică de Iuliu Zane - Editura Academiei Române 1964, pag. 297.
La Casa Melik a dormit într-o seară de iunie a anului 1848, Ion Heliade Rădulescu, la rugămintea proprietarului (Jacob Melik) și a lui Dimitrie Bolintineanu. (Ion Ghica.Documnte literare inedite, ediție critică Dimitrie Păcurariu 1959, ESPLA, pag. 41 ).
Theodor Pallady este din neamul boierilor Pallady din Moldova. ( Octav George Lecca. Familiilee boierești române, Istorie și genealogie. cu adnotări,completări și desene de Mateiu Caragiale. Ediție de Alexandru Condeescu.Editura Libra.Muzeul Literaturii Române București 1972,pag. 457-459).

În interiorul Muzeului Theodor Pallady se regăsește colecția soților Serafina și Gheorghe Răut, în cadrul căreia se găsesc remarcabile pânze semnate de Theodor Pallady (peste 800 de desene, peisaje rurale sau citadine, nuduri,portrete, interioare ). Tot aici se mai găsesc piese de mobilier, piese de artă decorativă, ceramică, covoare și tapiserii .Tot în cadrul muzeului se organizează săptămânal cursuri de inițiere plastică, pentru preșcolari și elevi din ciclul primar.

Scurt istoric:

Casa Melik este considerată cea mai veche locuință din București. Aceasta a fost construită pe la jumătatea secolului al XVIII - lea, între anii 1750 - 1760. Se presupune că ea a aparținut unui mare dregător din Țara Românească - de unde vine și numele strazii -.
Se spune că la începutul anilor 1800, moștenitorii au vândut casa pentru 1400 de taleri, negustorului armean Kevork Nazaretoglu, unul dintre înstăriții vremurilor, el renovează casa în anul 1822, făcându-i mici adăugiri și modificări interioare, dar păstrează neatinse zidurile principale.
Acesta i-o lasă moștenire fiului său Agop Nazaretoglu, la casătoria acestuia. Unica sa moștenitoare se căsătorește cu Jacob Melik, care a studiat arhitectura la Paris cu celebrul arhitect Henri Labrouste. După câțiva ani de ședere în Franța, acesta se întoarce în țară, în anul 1857 și găsește casa în ruină, dar o repară, pastrîndu-i stilul original.
După moartea acestuia , Ana, lasă casa prin testament - ei neavând moștenitori direcți - comunității armenești pentru a face din ea "un azil de văduve sărace ".
În anul 1913 casa este distrusă de un incediu devastator, în care va sfârși însăși proprietara, iar în următorii 20 de ani, casa va fi ocupată de fel și fel de chiriași, care îi provoacă grave degradări. Un nepot al familiei Melik, Eugen Melik, restaurează clădirea în anul 1920, această restaurare fiind menită să respecte dorința testamentară a Anei.
În 1969, parohia bisericii armenești donează casa Melik și terenul din jurul ei, Consiliului Popular al Municipiului București. Urmează o nouă renovare, iar imobilul va găzdui începând cu anul 1971, Colecția soților Serafina și Gheorghe Răut. Cea mai recentă renovare a casei a avut loc în anul 2009.
În prezent casa poartă numele celui mai important proprietar al ei, Jacob Melik, și găzduiește Muzeul Theodor Pallady.

Prezentare (compunere/eseu/interviu):

Cu bunica prin București


Mă numesc Constantin Ana Maria, sunt elevă în clasa a IX- a la Colegiul Național „Iulia Hsasdeu” din București, profilul filologie, ceea ce ar putea motiva aplecarea mea spre literatură, desen, muzică, spre limbile străine, cu un cuvânt mai cuprinzător, spre "umanioare" cum spunea uneori bunicul meu, când era el bine dispus și, mai ales, când dorea el să se exprime „ ca pe vremuri „.
Mi-au plăcut și îmi plac în mod deosebit scriitorii clasici, Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici și alții, amintirile din copilărie ale humuleșteanului fiind cele dintâi care mi-au încântat primii ani ai școlăriței care am fost ; este drept, nu au trecut muțli ani de atunci.
Tocmai pentru acest motiv, aș încerca să însăilez și eu câteva dintre amintirile mele. Este adevărat că amintirile celui care a fost Nică a lui Stefan a Petrei sunt extraordinare, sunt geniale, dar amintirile mele sunt importante tocmai prin faptul că sunt chiar ale mele !!!
Am avut norocul să am parte de o copilărie frumoasă, farmecul acesteia izvorând din dragostea, atenția și răbdarea, din duioșia și gesturile delicate, de fiecare zi, cu care m-au înconjurat părinții mei și mai ales, bunica mea, cea mai bună dintre bunicuțe !
Să vi avut patru ani, poate cinci, pe când – părinții mei fiind plecați la serviciu – casa rămanea în "grija mea" și a bunicii mele. Nu stiu cum de reușea ea să mă facă să cred că , dintre noi două, eu eram cea mai importantă ! De fiecare dată, când trebuia făcut ceva, îmi cerea mie părerea dacă acel lucru trebuia într-adevar făcut.
Ce spui tu, draga bunicii, n-ar trebui, oare, noi două să mergem și să facem unele cumpărături ? La răspunsul meu afirmativ mi se părea mie că bunica se bucura imens tocmai pentru că a avut "norocul "ca eu să-i îngădui așa ceva ...
Când ne întorceam de la piață, biata buniciuță, cu mâinile încărcate de plase și sacose, trebuia să mă care și pe mine, care eram agățată de ultimul pachet. Dacă se întâmpla să întâlnească vreo cunoștință, aceasta mima surpriza și începea mai întâi cu laudele, ca apoi să se lamenteze, ce bine de dumneata, vecină, că are cine te ajuta !
Ce norocoasă ești că ai o așa nepoțică harnică ! Uite, eu trebuie să -mi car singură sacoșele, vai și amar de mine... Nu vă spun cât de fericită eram, ochii mei căutau cu mândrie împrejur, ca să îmi dau seama dacă și alții au auzit laudele care îmi provocau o atât de mare bucurie.

Zilele, lunile și anii copilăriei, petrecuți în preajma bunicii, au fost pentru mine ca o nesfârșită sărbătoare. Nici o umbră de nemulțumire nu mi-a pătat cerul senin al copilariei. Apoi, când am început școala, mai ales în primele clase, bunica mi-a fost și "învățătoare "și "colegă de bancă" și parteneră de jocuri. In fiecare zi aflam ceva nou, în fiecare zi îmi atrăgea atenția asupra unor amănunte, asupra unor banalități – așa le consideram eu pe atunci – ca apoi să-mi deschidă ochii, ca să pot vedea acel amănunt prin adevarata lui măreție.

Într-una din zile, fiindcă reușisem admiterea la Colegiul Național "Iulia Hasdeu", propune bunica așa, ca o recompensă, vizitarea Bisericii Armenești, un monument impresionant. Nu am avut norocul să găsim sfântul lăcaș deschis, așa că ne-am mulțumit să-l admirăm doar din exterior. Am fost apoi câștigate de frumusetea și liniștea străduțelor din jur, cu case vechi și frumoase, care ne vorbeau parcă despre alți oameni și alte timpuri, despre o lume astăzi dispărută. Ne aflam în fosta mahala armenească, o zona ca prin minune scăpată de "hărnicia" devastatoare a buldozerelor. Gustam frumusețea acelei oaze de liniște, când, la un moment dat, atenția ne fu atrasă de o casă cu totul nobișnuită. Era construită mai jos decât trotuarul pe care ne aflam. O tăbliță și un panou lămuritor ne-au informat că ne aflam în fața unei valori de patrimoniu. Surpriză !!! Același panou ne informa că acea casă neobișnuită se putea vizita înte orele 11 .00 și orele 18.00.
Cum trebuia să coborâm o pantă pentru a ajunge la intarea principală, aveam impresia că, de fapt, noi coboram în istorie... În prag, ca și cum ar fi știut că venim, ne aștepta o doamnă fermecătoare, prin informațiile pe care le deținea ; era tot o absolventă a Colegiului Național "Iulia Hasdeu "cum aveam să aflăm dupa aceea... Din acest motiv,eu, care abia începusem primul an al acestui colegiu, m-am simțit mai protejată și parcă mai importantă.
Multe aveam să aflăm prin generozitatea gazdei noastre primitoare. Ne găseam în cea mai veche locuință din București. Se pare că strada Spătarului vine de la primul proprietar al casei, un boier spătar căruia nu i se mai cunoaște numele. Spătarul era acel dregător important de la curtea domnească, acela care purta la ceremonii însemnele domnești – spada si coroana - .
Construită de boierul spătar pe la 1750 - 1760, a fost vândută de urmașii acestuia unui negustor armean, Kevork Nazaretoglu, numele lui adevărat fiind Nazaretian.
Agop Nazaterian fiul lui Kevork lasă casa ca zestre fiicei sale Ana, la căsătoria acesteia cu Jacob Melik, care întretine mai multe reparații ale casei ; ultima , făcută de el , fiind prin anii 1857-1858.
Ana Nazaretian Melik, decedată în anul 1913, lasă casa prin testament comunitații armene din București.
Casa Melik, așa cum este cunoscută astăzi, a adăpostit un “azil de văduve sărace” între anii 1921-1947, dupa care – următorii 20 de ani- a fost ocupată de fel și fel de chiriași, care i-au provocat grave degradări.
Începând cu anul 1960, cunoscuții colecționari de artă, Gheorghe și Serafina Răut, aflați la Paris, buni priteni cu Theodor Pallady, negociază cu autoritățile de la București donarea și răscumpărarea unei părți din colecția lor, cu condiția să li se asigure un spațiu expozițional, pentru ei și pentru valoroasa colecție Pallady. În acest scop a fost aleasă, casa Melik, urmând a fi iarăși reabilitată și restaurată de către Direcția Monumente Istorice din cadrul Ministerului Culturii. Începând cu anul 1971, casa Melik adăpostește colecția de artă Serafina și Gheorghe Răut, precum și muzeul Theodor Pallady. Am reușit să înțeleg această încâlcită istorie, din care am relatat succint doar o mică parte, numai prin bunăvoința și, răbdarea "Doamnei Custode "care a avut până și răbdarea ca eu să pot nota ceea ce mi se spunea.
Ușa deschisă a casei Melik este, pentru orice trecător, o invitație stăruitoare de a-i călca pragul. Odata pătruns în interior, vizitatorul își dă seama că a avut o zi norocoasă, el putând admira pictura franceza, olandeză, engleză, spaniolă și românească, sculputură renascentistă italiană și franceză, textile, superbe piese de mobilier, ceramică orientală și multe alte obiecte de artă decorativă.
Aveam impresia, ascultand-o pe, doamna, că vorbește unor vechi prieteni; aveam impresia că, adresându-se celor de azi, se adresează și celor de mâine. Avea un ton atât de însuflețitor când ne îndemna – pe noi, tinerii – să ne cultivăm spiritul.
A avut cuvinte de laudă și la adresa bunicii, apreciindu-i calitățile de adevărat" pedagog", știut fiind că un copil trebuie atent pregătit ca să poată intra în lumea oamenilor mari.

Am părăsit vechea casă boierească din mahalaua armenilor, cu încredințarea că frecventând și protejând valorile trecutului, este un fel de a ne îngrijii și de ziua de mâine. O neobișnuită stare de bine ne făcea să ne simțim pașii mai ușori, mai siguri, eram mai bogați decât atunci când am intrat.
Mulțumim doamnei și, la rândul nostru, adresăm și altora și altora îndemnul de a vizita casa Melik. Îi asigurăm că nu vor regreta !




01-01-1970       Colegiul Național " Iulia Hasdeu "       28 comentarii

  ana

super!

  Mihalache Petru
Eseu
O lucrare frumoasă,sensibilă, interesantă, lămuritoare. Un elev care îi face cinste liceului în care învață ! Felicitări și succes !

  Anonim

O lucrare deosebit de frumoasă. Felicitări și succes !

  Vasilica Tudose

Inteleg ca este vorba de un concurs.Eu sunt o persoana mai in varsta din Iasi,am citit cu interes lucrarica si, marturisesc,aceasta a reusit sa ma intoarca la anii copilariei mele.

  Mihaela

Mi -a placut prezentarea Muzeului Th.Pallady ! Felicitari !

  Irina Pirvan
Eseu Ana
Frumos eseu,despre un loc frumos din vechiul București ( nu numai centrul vechi e încărcat de istorii frumoase),Muzeul Theodor Pallady e o oaza de liniște "frumoasa"!

  Adriana

Felicitari!

  Anonim

Felicitari!

  Olteanu C

Felicitari !

  Jeni Ca
Eseu
Extraordinar ! Lucrarea este foarte frumoasa, deosebita prin modul de expunere și anume te introduce direct in spatiul care face obiectul narațiunii, in plus sunt si foarte multe informatii si nu in ultimul rand : nu exista greseli gramaticale. Mi-a plăcut foarte mult și sper că și alți copii sa fie preocupați de astfel de lucruri interesante. Felicitări !!!!

  radu elena
despte eseu
felicitari !deosebit,emotionant

  Marius
Despre eseu
Interesant

  Cristian R.
Despre eseu
Un copil care promite ! Felicitari ! Voi merge cu nepotii la muzeu !

  Dorina
Despre eseu
Foarte frumos! Voi merge sa vizitez muzeul!

  Andreea
Despre eseu
Felicitări!

  Anca
Despre eseu
Felicitări pentru lucrare! Voi merge sa vizitez muzeul!

  Andra
Despre eseu
O lucrare foarte emotionanta si frumoasa! Felicitări! Voi merge sa vizitez muzeul!

  Mary
Despre eseu
Felicitări! Voi merge sa vizitez muzeul!

  Etuta
Despre eseu
Super eseu! Voi merge sa vizitez locația. Felicitări!

  Gina
Despre eseu
Un eseu deosebit! Voi merge sa vizitez muzeul! Felicitări!

  Elena P
Despre eseu
Felicitări! O lucrare frumoasa! Voi merge sa vizitez muzeul!

  Elena as
Despre eseu
Felicitări! O lucrare foarte buna! Cu asemenea copii putem spera ca vom avea un viitor mai bun! Voi merge sa vizitez muzeul!

  Mihai Nicoleta

Deosebit de frumos eseul ! Felicitări !

  Bucur M.

Felicitari !

  Mereoru L.

O lucrare frumoasa si interesanta ; un copil sensibil care isi iubeste bunicii , si interesat de valorile noastre culturale.Voi vizita muzeul !

  Mereoru L.

O lucrare frumosa si interesanta ; in copil care isi pretuieste bunicii , interesat de valorile culturale romanesti ; voi merge sa vizitez muzeul !

  Antoniu Margareta

M-a convins ! Merg să o vizitez !

  Gogu Elena
Despre eseu
Un eseu emoționant ! Felicitări !

    

Organizatori

Organizator: 
  »   Liceul Tehnologic "Ion Creangă", comuna Pipirig
Parteneri:
  »   Inspectoratul Școlar Județean Neamț
  »   Palatul Național al Copiilor București
  »   Palatul Copiilor Botoșani
  »   Palatul Copiilor Bacău
  »   Clubul Copiilor Odobești.

    

Contact organizatori

Prof. Cristian Vatamanu
Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”, comuna Pipirig
cristis.cris@gmail.com
Facebook cristis.cris
Google Plus cristis
Twitter cristis.cris
Linkedin cristis.cris
Website cristis.ro

    

Contact

Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”
Str. David Creangă, Comuna Pipirig, județul Neamț
Telefon: 0233-252014, Fax: 0233-252014
Email: licpipirig@yahoo.ro