Descoperă monumente românești
Autentificare

Autentificare utilizator

Autentificarea pe site-ul Concursului Național ”Descoperă Monumente Românești” -- momentan indisponibil

Autentificare Creare cont Închidere

Localizare:
Monumentul lui Mihai Eminescu şi al Veronicăi Micle; Regina Carmen Sylva Faleza Cazinoului Mării Negre, din Constanţa, judeţul Constanţa

An/secol:

Monumentul lui Mihai Eminescu şi al Veronicăi Micle. BUSTUL lui MIHAI EMINESCU din Constanta a fost executat la Începutul anilor '30 de către sculptorul Oscar Han.
Grupul statuar, reprezentând prima regină a României, Elisebeta, regina-poetă Carmen Sylva cu o nimfă așezată la picioarele ei este realizat de sculptorul dobrogean Ion Jalea (1887-1983) și a fost dezvelit pe 15 august 1937, cu prilejul ceremoniilor organizate de Ziua Marinei. Evenimentul inaugural s-a desfăşurat în prezenţa regelui Carol al II-lea (1893-1953), discursul fiind susţinut de avocatul Alexandru Osvald Teodoreanu (1894-1964), cunoscut în lumea literară cu pseudonimul Păstorel Teodoreanu, care, la acea vreme, deţinea o funcţie oficială în Ministerul Cultelor şi Instrucţiunilor Publice. Orator înnăscut, epigramistul a susţinut o alocuţiune foarte frumoasă legată de rolul reginei Elisabeta ca protector al artelor.

Detalii principale / personalități / evenimente:

Poetul Mihai Eminescu a văzut marea pentru prima dată în anul 1882, a poposit timp de 10 zile la Constanţa pentru a face bai de mare, la recomandarea medicilor. Iniţiativa înălţării unui monument în cinstea lui Mihai Eminescu a aparţinut lui I.N. Roman, strălucitul avocat, scriitor, jurnalist, primar şi om politic al Constanţei, care l-a cunoscut personal pe poet. I.N. Roman a fost cel care s-a ocupat de strângerea de fonduri necesare lucrărilor. Din nefericire, personalitatea constănţeană a murit în 1931, înainte ca statuia să fie terminata. Bustul lui Mihai Eminescu, sculptat în 1932, a fost dezvelit doi ani mai târziu, pe data de 15 august, de Ziua Marinei, în prezenţa regelui Carol al II-lea. Pentru a marca evenimentul, regele a recitat prima strofa din poezia "La steaua", iar corul prezent a intonat "Mai am un singur dor".
Grupul statuar regina-poetă Carmen Sylva a avut de suferit odată cu instalarea regimului comunist, regina-poetă – şi muza sa – nu şi-a mai găsit locul pe piedestal. Statuia reginei Elisabeta a fost aruncată de colo-colo, sfârşind prin a fi surghiunită în subsolul Muzeului de Sculptură „Ion Jalea” – înfiinţat în anul 1968, prin operele donate de artist, fiind, în prezent, subsecţie a Muzeului de Artă. Statuia a rămas pe soclu până în anul 1948, când a fost dată jos şi aruncată în diverse locuri. În locul reginei şi muzei sale, în anul 1961, a fost amplasată o altă sculptură realizată de Ion Jalea, un „Arcaş” din piatră. Anul trecut, statuia reginei Carmen Sylva a fost reaşezată pe soclu, acolo unde-i era locul.
Statuia reginei Elisabeta a fost ridicată la iniţiativa unui comitet, după ce a fost abandonat planul de a înălţa un monument regelui Carol I (1839-1914), căruia Dobrogea îi datorează reintegrarea în graniţele României. Se socotea ca o datorie a Constanţei ridicarea unui monument al lui Carol I. Până la urmă, nu s-a realizat, mai ales că a venit războiul. Atunci, un comitet de iniţiativă s-a gândit să-i ridice o statuie reginei Carmen Sylva şi să o plaseze într-un loc foarte strategic. De pe faleză, acolo unde a fost amplasată, ea privea direct în larg, spre Pavilionul Regal (n.r. – numit de succesoarea sa, regina Maria, „Cuibul reginei”), ridicat în 1910, după planurile lui Anghel Saligny, la sugestia şi discuţia pe care a avut-o el cu regele Carol I, despre un loc care să-i fie de folos reginei şi din punct de vedere al sănătăţii, şi al inspiraţiei poetice.
(https://audiotravelguide.ro/statuia-carmen-sylva-constanta)
Ambele statui vara sunt fotografiate de turiştii dornici de amintiri ale mării şi ale poeziei, însă iarna ele rămân singure. Uneori aceste monumente de pe faleza Cazinoului din Constanţa sunt vandalizate, unii scriu cu graffitti pe ele. Pentru a fi preîntâmpinate astfel de acte de barbarism, monumentele sunt păzite în permanent de gardieni publici. Singurii admiratori permanenţi ai acestor monumente sunt câţiva nostalgici ai poeziei… care aduc flori şi recită poeme.

Scurt istoric:

Statuia lui Mihai Eminescu din Constanţa, situată pe faleza Cazinou, a fost realizat în anul 1930 de către sculptorul Oscar Han, iar dezvelirea oficiala a avut loc la 15 august 1934. Statuia îl prezintă pe poetul Mihai Eminescu, împreuna cu Veronica Micle. Soclul pe care este amplasata statuia are înălţimea de 3 m. Unii susţin că personajul feminin din grupul statuar este, de fapt, Calliope, muza lui Eminescu, muză cunoscută în mitologie ca muza poemelor eroice. Iniţiativa construirii acestei statui le aparţine oficialilor municipiului care au respectat dorinţa poetului transmisa prin poezia ,,Mai am un singur dor”.
Grupul statuar regina-poetă Carmen Sylva cu o nimfă așezată la picioarele ei, monument realizat de sculptorul dobrogean Ion Jalea şi dezvelit pe 15 august 1937, cu prilejul ceremoniilor organizate de Ziua Marinei, a cunoscut vitregiile istoriei. Regina a fost dată jos de pe soclu, a ajuns o simplă anonimă prin subsolul Muzeului „Ion Jalea”, pierdută printre obiectele de muzeu. În inventarele muzeului, statuia apărea ca „Statuie de femeie”. În acest fel, în inventarele muzeului nostru s-au „adăpostit” o serie de lucrări ca să supravieţuiască, precum statuia reginei Elisabeta sau statuia reginei Maria, de Oscar Han. Ca semn al ororilor prin care a trecut, statuia reginei avea în spate urmele unui glonţ din cel de-al Doilea Război Mondial. „După 1990, am încercat să informăm opinia publică de existenţa acestei statui. Ea avea o gaură de glonţ în spate, pe care a restaurat-o, benevol, colegul nostru de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Dan Ionescu. În război s-au întâmplat multe lucruri în zona portului”.

Prezentare (compunere/eseu/interviu):

POEZIA ŞI MAREA
Monumentul lui Mihai Eminescu şi al Veronicăi Micle
Grupul statuar Regina-poetă Carmen Sylva faleza Cazinoului din Constanţa


Dobrogea are foarte multe secrete, dar care ne pot revela profunzimile… Puțini constănțeni știu că în zona peninsulară se află unele dintre primele scrieri, pe mai multe pietre, aranjate frumos. Vestigiile sunt expuse lângă Muzeul de Istorie, însă nu sunt atât de vizitate și nu sunt remarcate de turistul grăbit. Acestea reprezintă viața omului cu durerile şi bucuriile lui. Pe una dintre pietre este inscripționat: ,,Salutare, trecătorule…", mesaj care te duce cu gândul la ceva frumos, prietenesc, un semn al dialogului dintre călătorii de azi şi cei de ieri, strămoșii noștri.
Pentru a cunoaşte mai bine trecutul, dar şi pe noi înşine, am plecat noi, două prietene, în căutarea poeziei… Pașii molatici ne-au purtat către faleză, pentru a ne întâlni cu poezia… Am zărit prima dată albastrul mării, apoi o statuie, nu foarte vizibilă, dar frumoasă: o femeie ce cântă la harpă, am citit pe plăcuţă: regina-poetă Carmen Sylva. Uimite de finețea și splendoarea operei de artă, ne-am documentat profund atât pe la muzeele de artă, cât și la Biblioteca Județeană, iar ce am aflat ne-a devastat.
În perioada interbelică, oamenii puteau admira statuia din bronz a primei regine a României, Regina Elisabeta, care a fost contemporană cu Eminescu, a tronat din anul 1869 până in 1914. Regina, care purta pseudonimul literar de Carmen Sylva, a fost sculptată ca o zeița cu harpă, îndreptată spre mare. Harpa semnifică nemurirea sufletului și, în cazul nostru, rezistența cuvântului. Odată cu venirea regimului comunist, o perioadă grea pentru toţi, şi literatura a avut de suferit, statuia a fost dată jos de pe soclu şi a fost aruncată în diverse locuri, cum ar fi subsolul Muzeului de Sculptură ,,Ion Jalea” al cărui nume provine de la numele sculptorului statuii. Puțini știu ca statuia a avut în spate urma unui glonț, lansat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Eminescu a cunoscut-o pe regina Carmen Sylva. Când aceasta i-a dat să-i citească poemele, Eminescu i-a zis cu fermitatea: ,,Sunteţi regina României, dar nu şi regina poeziei,” dovadă că el cunoştea valoarea artei şi nu aprecia, slugarnic, funcţia. Poetul nostru naţional, un mare iubitor şi cântăreţ al mării, a fost la Constanţa, unde a găsit inspiraţia suficientă pentru a compune scrisori adresate muzei lui, Veronicăi Micle. Cu toţii ştim cu câtă nostalgie a cântat marea în poemul ,,Mai am un singur dor”. Acum, porțile ruginite ale hotelului sunt închise și acoperite de buruieni, ținându-i departe pe curioșii care vor să știe cât mai multe informații despre acest complex ce are o istorie bogată. Acesta a fost ridicat la sfârșitul secolului al XIX-lea și a fost drept unul dintre cele mai cunoscute hoteluri, purtând numele de Hotel Regina. Pe timpul comunismului, imobilul a fost cumpărat de doi frați și redenumit Hotel Intim. Fiecare etaj al clădirii reprezintă o perioadă diferită din istorie: parterul are forme de galerii romane, primul etaj are o arhitectură grecească, cel de-al doilea etaj prezintă o arhitectură modernă începând cu anul 1800, iar ultimul etaj este inspirat de comunism. Hotelul a devenit și mai cunoscut datorită vizitei lui Mihai Eminescu.
Puțin mai jos de statuia reginei, mult mai aproape de Cazino, atât datorită iubirii nemărginite pentru mare, cât și pentru Veronica, pe faleză, în apropierea Cazinoului, în memoria celor doi îndrăgostiți se află bustul lui Mihai Eminescu îndreptat cu fața spre mare. Statuia Veronicăi se află pe același piedestal, simbolizând iubirea adevărată care rezistă și după moarte. Când spui poezie, te gândești la mare. Acestea nu pot fi separate, pentru că se completează. Poezia, în general, este izvorâtă din nostalgie și frumusețe pură, exact sentimentele pe care marea le exprimă. Cu timpul, oamenii s-au dezvoltat, iar comunicarea și iubirea față de ceilalți a început să dispară din sufletele noastre. Ar trebui sa fim mai sensibili, să citim poezie, să învățăm să ne apreciem unii pe alții, să ne cultivăm frumosul şi puritatea, să înţelegem rostul nostru pe lume, să trăim în pace și în armonie, valori transmise de poeţii noştri. Să (re)vedem Dobrogea, pentru că acest tărâm de basm are încă foarte multe secrete, care îi aşteaptă pe toţi să le cunoască… Inscripţiile ne spun: ,,Salutare, trecătorule…", ele vor să înceapă un dialog cu noi, cei pierduţi în spaţiul şi în timpul deznădejdii. Anastasia Dumitru, în audiobook-ul Pelerin spre stele (spre templul inimii mele), editat în 2010, la EUROPOLIS, Constanţa, având poeme din cărţile: Cântecul lirei/ Song of the Lyre/ La chanson de la lyre, Energii latente/ Latent Energies, În cuvânt, mărturisea: ,,Recunoaştem cu toţii că trăim o profundă criză spirituală când valorile rămân bulversate. Omul a uitat de sine şi aleargă inconştient în labirintul timpului. Deşi invenţiile tehnologice ar trebuie să ne ajute, să ne uşureze viaţa, ducând la economia de timp, constatăm un paradox: noi, oamenii devenim sclavii propriilor invenţii, ale calculatoarelor, care ne pot devora viaţa dacă nu vom fi echilibraţi. Un alt factor al uitării de sine este societatea contemporană aflată sub domnia stresului şi a vitezei, care duce oriunde, numai nu spre sine.” Autoarea se întreabă: ,,Oare mai avem timp să reflectăm asupra lumii şi asupra noastră înşine? Oare mai este valabilă astăzi maxima: ,,Cuget, deci exist?”… A medita asupra rostului nostru pe pământ înseamnă a căuta sensurile şi a dori să des-tăinuim din marile mistere ce ne înconjoară.” Anastasia Dumitru recunoaşte că printre puţinii căutători ai semnificaţiilor, ai tainelor universului sunt artiştii: poeţii, muzicienii, actorii. Ei, deşi izolaţi şi alungaţi din cetate, totuşi au rămas cei din urmă soli, purtători ai mesajului Logosului creator. Ei ne amintesc că avem mugurii de aur, energiile latente pe care ni le-a lăsat Creatorul în sufletul nostru. Autoarea, care e şi profesoara noastră, ne spune că a fi artist înseamnă a fi altfel decât ceilalţi, înseamnă a medita mult asupra îndemnului lui Eminescu: ,,tu te-întreabă şi socoate…”, înseamnă să ne căutăm rădăcinile, să fim contemplativi, să descoperim tezaurul, comoara lăuntrică, înţelepciunea. ,,Doar spiritul, credinţa, poezia şi galaxia ne-au mai rămas, restul ... a fost totul furat. Dorim să realizăm osmoza dintre micro şi macrocosmos, de aceea suntem pelerini spre stele, spre templul inimii noastre. Trăim în uni(versul) de sensuri, dorim să contemplăm şi să descifrăm tainele. Alătură-te pelerinajului, caută-ţi rădăcinile, redescoperă-te prin armonia poeziei”, ne povăţuieşte Anastasia Dumitru.
Poezia vrea să intre în sufletul nostru… în inima noastră… să-i deschidem uşa… Veniţi la mare pentru a intra în spaţiul veşniciei! Dacă vrem să găsim originea poeziei, să ne întoarcem la fântâna ei limpede, care este geneza, marea. Monumentele de amintesc de efemer şi de etern, de sensibilitatea omului dintotdeauna la ideea de moarte, faptul cu atât mai valabil pentru monumentele şi inscripţiile funerare, care au fost şi sunt de marmură sau de piatră. Inscripţiile ne amintesc de nemurirea sufletului şi de ideea atotputerniciei destinului. De exemplu, Epitaful lui Lillas este o stelă în versuri în limba greacă, de la începutul secolului al IV-lea d. H., descoperită în Constanţa şi aflată în Muzeul de Istorie Naţionala şi Arheologie din acest oraş (Inventar nr. 2055), care exprimă durerea părinţilor pentru copilul lor mort: „Nimic nu stă în puterea oamenilor, totul se desfăşoară după voia Destinului.” (Em. Popescu, Inscripţiile greceşti şi latine din secolelor IV-XIH descoperite în România, Bucureşti, 1976, p. 52-53). D.M. Pippidi susţinea că epigramele antice ,,vădesc nu numai calităţi artistice deosebite, dar şi un gust literar surprinzător". (cf. D.M. Pippidi, D. Berciu: Geţi şi greci la Dunărea de Jos, Bucureşti, 1965, p. 242).
Istoria şi istoria literaturii noastre, mai ales cea din Dobrogea, sunt dovezi ale manifestării simţului poetic uman din cele mai îndepărtate vremi, de la Gânditorul de la Cernavodă, la Ovidius, la Eminescu… Dacă în jurul nostru totul e otrăvitor, să ne întoarcem la frumuseţea şi binefacerile poeziei şi ale culturii. ,,Poezia – a iubi, a se ruga, a cânta,” spunea A. de Lamartine, iar ,,Poetul e un căutător de absolut,” scria Al. Philippide. Valurile mării şoptesc: ,,Mai am un singur dor:/ În liniştea serii/ Să mă lăsaţi să mor/ La marginea mării”, iar monumentul poetului este o împlinire testamentară a dorinţei sale. Ambele statui de la malul mării: a lui Mihai Eminescu şi a Veronicăi Micle, dar şi a Reginei Carmen Sylva, aflate lângă Cazinoul Mării Negre, din Constanţa, privesc spre mare, spre infinitul albastru, fiind simboluri ale marilor căutări de sensuri… ale poeziei, ale iubirii şi ale mării care dăinuie, chemându-ne spre LUMINĂ...

Bibliografie:
Puiu, Enache, Istoria literaturii din Dobrogea, Constanţa, Ex Ponto, 2005.
Ioana Em. Petrescu, Eminescu şi mutaţiile poeziei româneşti, Bucureşti, Editura Viitorul Românesc, 1998.




01-01-1970       Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga”, Constanţa       0 comentarii

    

Organizatori

Organizator: 
  »   Liceul Tehnologic "Ion Creangă", comuna Pipirig
Parteneri:
  »   Inspectoratul Școlar Județean Neamț
  »   Palatul Național al Copiilor București
  »   Palatul Copiilor Botoșani
  »   Palatul Copiilor Bacău
  »   Clubul Copiilor Odobești.

    

Contact organizatori

Prof. Cristian Vatamanu
Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”, comuna Pipirig
cristis.cris@gmail.com
Facebook cristis.cris
Google Plus cristis
Twitter cristis.cris
Linkedin cristis.cris
Website cristis.ro

    

Contact

Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”
Str. David Creangă, Comuna Pipirig, județul Neamț
Telefon: 0233-252014, Fax: 0233-252014
Email: licpipirig@yahoo.ro