Biserica „Sfinții Mari Mucenici Mercurie și Ecaterina” Rădășeni

Localizare:
Str. Ștefan Tomșa, nr.1, localitatea Rădășeni, comuna Rădășeni

Detalii principale / personalități / evenimente:
Domnitorul Ștefan Tomșa Scriitorul Mihail Sadoveanu (o numește : „monument religios, unic între rămășițele trecutului”)

În prezent, Biserica are doi slujitori, preotul Constantin Rotaru (paroh din 1990) și fiul său, preotul Constantin-Georgian Rotaru. Din cauză că acest monument este mai puțin cunoscut, numărul de pelerini anual nu este semnificativ, la slujbe participând în majoritatea timpului credincioșii din parohie.

Scurt istoric:
Ctitorii Bisericii de lemn din Rădășeni, domnitorul Ştefan Tomşa şi domniţa Elena, ridică acest sfânt lăcaş în 1611. Biserica este construită din lemn, în formă de navă. Trei fraţi călugări (ieromonahii Iulian, Kelsie și Ioan) împreună cu un ucenic de al lor (Ioan Irimescu) pictează interiorul acesteia în anul 1876. În timp, biserica primește mai multe odoare, cum ar fi : fragmente din sfintele moaşte ale Sfinților Mari Mucenici Mercurie și Ecaterina (fiind singura biserică din România ce are moaștele celor doi sfinți în același lăcaș), Sf. Nectarie din Eghina precum şi un fragment din Sf. Cruce a Mântuitorului. Prima restaurare generală a bisericii a fost realizată în jurul anilor 1935-1938, când paroh era preotul Emanoil Manoliu. La această restaurare au avut contribuție zugravii Victor Gallin și Ștefan Streynu din Botoșani. Acum ajunsă la aproape 400 de ani de vechime, întreaga construcţie a suferit ample lucrări de renovare atât în interior cât şi exterior.

Prezentare (compunere/eseu/interviu):
La o primă vedere a acestei biserici, ne încântă frumusețea ei și totodată ne uimește locul ei într-o societate în care ritmul dezvoltării și al “înoirii” e din ce în ce mai alert. Intrând în satul Rădășeni, atunci când treci pe lângă Biserica “Sfinților Mucenici Mercurie și Ecaterina” este imposibil să nu o zărești, fiind ca o comoară parcă ferită de tumultul și forfota satului.
Atunci când eram mai mic și mergeam la această biserică (fiind fiu al parohiei) nu conștientizam, desigur, valoarea acestui monument. Deși orice biserică este casa lui Dumnezeu, și este o Poartă către Cer, nu trebuie să contestăm faptul că fiecare lăcaș de cult are istoria lui. Pot să spun că sunt mândru că reușesc să scriu despre Biserica de lemn din Rădășeni, deoarece, sincer să fiu, acest monument istoric este foarte puţin cunoscut, datorită faptului că numărul de pelerini care ajunge aici este foarte mic. Puțini localnici își dau seama de valoarea acestui monument. Până și Mihail Sadoveanu, cu un secol în urmă, spune în romanul său Nada Florilor că nici gospodarii (satului) n-au când se abate pe la acea clădire de scânduri vechi.
Se presupune că în satul Rădășeni ar mai fi existat biserici și înainte de sec. XVII, în locul numit Siliștea, în jurul secolului XIII, același loc în care s-ar fi descoperit ceramică de la sfârșitul epocii bronzului (sec.I î.Hr.). Credem că domnitorul Ștefan Tomșa ar fi învățat la școala preoțească din Rădășeni, iar în jurul anului 1611 ar fi pus temelia bisericii pe care o vedem astăzi. Actualul episcop vicar al Patriarhiei Române și fiu al satului, P.S. Timotei Prahoveanul, în cartea sa despre satul Rădășeni își spune părerea cu privire la construirea bisericii de către domnitor, și anume că nu a fost construită toată, ci doar pusă temelia, pentru că lemnul nu era folosit pentru bisericile ctitorite de domnitori, ci că după înlăturarea lui de la domnie în 1615, sătenii ar fi terminat biserica din lemnul de brad ce era în acele împrejurimi. Ajuns iar la domnie, Ștefan Tomșa oferă Bisericii o linguriță de aur cu o inscripție de a lui, dar a ajuns să fie luată de călugării M-rii Neamț și Slatina, ca mai apoi să ajungă împreună cu tezaurul României la Moscova. Cert este că o copie a aceste lingurițe a fost făcută în anul 1866.
Aflându-ne în fața atâtor evenimente, secole ce s-au scurs în negura timpului, mă fascinează faptul că o singură biserică, smerită de trecerea anilor și de neatenție are o încărcătură istorică așa mare. Gândindu-mă că și scriitorul Mihail Sadoveanu a pășit pe aceste locuri, observând faptul că atunci când era hram, era cel mai îmbelșugat praznic din ținut, cu mămăligi cât roata morii și se mânca fără saț întru pomenirea și iertarea păcatelor celor adormiți. Încă de la sfârșitul secolului XIX, gospodarii din Rădășeni sunt amintiți ca agricultori, negustori de mere.
Consider că numai vizitând această biserică, privind pictura și încercând numai a călători în veacurile apuse te cuprinde un fior special, ce nu poate fi descris. Este un sentiment că este ceva ce înaintașii noștri ne-au lăsat spre a ne aduce aminte de ei și a nu ne uita valorile. Multe lucruri dispar în ziua de azi, ori sunt distruse, uitate sau dărăpănate. Dar de multe ori lăcașurile de cult parcă prezintă ceva viu. Acest lucru se întamplă din cauză că întemeietorul Bisericii, Hristos este viu și actual. Dar, să nu uităm că și sacrificiul înaintașilor noștri tot viu este și nu trebuie să fim indiferenți. Aș dori ca și acest lăcaș să prezinte un interes mai conturat atât pentru cei din zona satului Rădășeni dar și pentru toți cei care își respectă trecutul, neamul și strămoșii.

01-01-1970 Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” Mănăstirea Neamț 0 comentarii

Autentificare utilizator

Biserica „Sfinții Mari Mucenici Mercurie și Ecaterina” Rădășeni

Organizatori

Contact organizatori

Contact