Descoperă monumente românești
Autentificare

Autentificare utilizator

Autentificarea pe site-ul Concursului Național ”Descoperă Monumente Românești” -- momentan indisponibil

Autentificare Creare cont Închidere

Localizare:
Localitatea Trușești, județul Botoșani http://www.muzeuletnografic.ro/

An/secol:

Elena și Marin Chiponcă, intelectuali din Trușești, au pus în decembrie 2003 bazele unui proiect care a fost finalizat în noiembrie 2007. Pe un teren proprietate personală au ridicat o casă tradițională, care a fost utilată cu obiectele specifice unei gospodării țărănești autentice de la începutul secolului XX. Deschiderea a avut loc la 8 noiembrie 2007, zi de mare sărbătoare religioasă – Sfinţii Mihail şi Gavril.

Detalii principale / personalități / evenimente:

Ridicarea muzeului a fost dorința mamei Elenei Chiponcă.
"Când am văzut totul gata am simțit că am îndeplinit dorința mamei mele. Toate promisiunile pe care le-am făcut străbunilor mei le-am respectat cu sfințenie. Îmi doresc foarte mult să vină multă lume aici. Pentru o clipă aș vrea să se simtă fiecare în casa bunicilor. În casa copilăriei lor", spune Elena Chiponcă.
Elena și Marin Chiponcă au primit din partea Direcției de Cultură o diplomă de excelență pentru "inițiativă, strădanie, respect, credință și iubirea față de tradițiile strămoșești".
Au fost sprijiniți de Dana Petrariu, directorul Direcției de Cultură și etnograful Angela Paveliuc Olaru în aranjarea obiectelor tradiționale în incinta casei.

Scurt istoric:

Curtea casei a fost amenajată cu migală. Și aici au fost dispuse obiecte tradiționale. Despre ele Elena Chiponcă vorbește ca un veritabil etnograf. În curte se află tocila pe care țăranii își ascuteau uneltele în gospodărie, scarleica folosită la fabricarea frânghiilor și fierăria. Nu lipsesc sania, carul, prepeleacul pentru oale. În cerdacul casei găsim un alergător folosit la urzit, chiua cu care gospodinele băteau semințe de cânepă pentru julfă, o ladă de zestre, melița și melițoiul. "Lângă ele este lăutul, un suport din lemn și covata unde se spălau copiii. Lângă aceasta se afla o altă covată mare în care se făcea aluatul înaintea sărbătorilor de peste an", explică Elena Chiponcă. Deși cu o vechime considerabilă, toate aceste obiecte sunt bine păstrate. Fiecare exponat a fost curățat cu migală, iar un bătrân tâmplar a făcut reparațiile care se impuneau. Odată cu intrarea în casă găsești altă lume. E casa bunicilor sau casa din povești, cu gutui în ferestrele străjuite de perdele alese la care proprietara a croșetat cu grijă dantelăria. Casa are doar o tindă și o cameră mare și este acoperită cu șindrilă. "Stativele sunt de la mine de acasă. Râșnița era nelipsită în gospodărie. Mai avem aici opinci din piele de porc, suman, pălărie, mai multe traiste, masa circulară", mai arată Elena Chiponcă.
În cameră, colţul cu icoane este străjuit de un prosop. Pe perete o cusătura pe pânză de in ţesută în casă, din 1935. Pe laiţă tronează zestrea. În general, în casele moldovenilor, zestrea trebuia să ajungă până la pod, fiind o dovadă de bunăstare. Pe culme sunt aranjate cu grijă straie ţărăneşti. În centrul camerei se află un leagăn pentru copii.
Pe grindă sunt expuse gheme pentru ţesut, fuse si busuioc. Cel mai valoros obiect din muzeu este o lopaţica din lemn cu care se aranja mămăliga. Decorul este întregit de o strachină din lemn, foarte veche, şi de untelniţă. Cuptorul este funcțional. În încăpere mai sunt covoare, lăicere. Oglinda cu margine din lemn modelată este și ea foarte veche. Multe obiecte tradiţionale sunt expuse pentru amenajarea unui spaţiu adecvat. De Sărbători, la muzeul din Truşeşti vin elevi de la mai multe şcoli din Botoşani pentru a vedea viaţa din trecut a ţăranului român.Doamna Chiponcă pune în curtea casei tradiționale un brad mare, lângă care sunt prezentate obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou.
În muzeu se găsesc şi alte ustensile casnice aflate la îndemâna gospodinei, cântare de epocă, tot felul de recipiente etc. Rezemată de un perete se află masa joasă cu trei picioare – masă ce nu avea loc fix în interiorul ţărănesc tradiţional. Trecând din tindă în camera propriu-zisă locuită de întreaga familie, remarci cele patru centre de greutate ale interiorului acestei case: colţul cu sistemul de încălzit şi preparat hrana, colţul cu patul, colţul cu laviţele (laiţe) şi colţul cu blindarul – respectându-se în felul acesta “schema” de organizare a interiorului ţărănesc din Moldova, pentru perioada amintită.
Fiecare obiect are povestea lui. Cămăşuţe din in, casînca, broboada, catrinţa, batista de pus la brâu pe care gospodina casei o broda şi pentru ea şi pentru soţ, toate sunt aşezate pe culme, acoperite cu "prostirea" culmii. Pernele cu dantelă la capete, peste coşteiul roşu, frumos şi curat, sunt aranjate perfect pe lada de zestre.
Covoarele sunt ţesute în casă, iar unul dintre ele este estimat a avea 200 de ani. Apoi păritarele în pătrate mari, pătrate mici şi "în dame" sau "în scaune", sînt bătute în cuie pe pereţi dând culoare şi frumuseţe. Pe iconar stau sfinţii Mihail şi Gavril şi lumânarea de la Paşti, lângă candeluţă. Busuiocul nu lipseşte, pentru că este trebuincios omului de la naştere pînă la moarte. Prosopul de la icoană este ţesut din in, în casă, în stative.

Prezentare (compunere/eseu/interviu):

Muzeul Etnografic Elena și Marin Chiponcă Trușești, județul Botoșani

elev Vicoveanu Vlad-George, clasa a VII a, Palatul Copiilor Botoșani
Coordonator, Prof. Vicoveanu Cecilia



Am avut prilejul să văd acest minunat Muzeu etnografic, împreună cu alți voluntari, în cadrul proiectului finanțat de Consiliul Județean Botoșani ”Experiențe educaționale nonformale - investiții pentru succes 2016”, aplicat de Asociația ”Papucul doamnei”. Din stradă, micul muzeu poartă amprenta unei istorii de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, cu alei, pomi fructiferi, o căsuţă cu cerdac, cu prispă, cu ferestrele ca doi ochi frumoşi, cu uluci şi aerisitoare pentru pod. Pare că ar avea o vechime de 200 de ani. În realitate, construcţia este nouă şi a fost nevoie de patru ani ca să se poată reconstitui realitatea acelor vremuri.
Încă de la poartă, am fost întâmpinați de doamna muzeograf, Elena Chiponcă, o figură maternă, plină de zâmbet și bunătate. Ne-a condus cu migală pe aleea la capătul căreia era ”căsuța bunicilor”. Am pășit pragul și ne-am așezat stingheri ascultând fascinanta poveste a acestui muzeu sătesc și truda cu care a fost realizat. Am fost purtați în viața satului și a țăranului moldovean autentic de la începutul secolului XX.
Elena Chiponcă a anticipat că lumea satului de altădată se destramă ca o perdea de fum, iar acei bătrânei frumoşi de odinioară dispar unul câte unul, lăsând loc unor oameni cu suflete găunoase. A făcut toate astea pentru sufletul ei, pe cheltuiala exclusivă a familiei sale. Din prea multă dragoste pentru străbunii ei. A trăit cu mama sa 30 de ani în aceeaşi casă. Întâmplarea a făcut ca mama ei să aibă o moarte subită, însă în preziua morţii a rugat-o că dacă se va întâmpla ceva cu ea, să-i promită că nu va modifica nimic din căsuţa ei şi va păstra cu sfinţenie toate lucrurile pentru că altfel nu va putea explica nepoţilor ei cine a fost ea. A fost atât de afectată încât a vrut să-i îndeplinească dorinţa. A vrut să se bucure toată lumea de ce se bucura ea şi a construit acest muzeu. I-a luat patru ani în care a făcut schiţe, a fotografiat case bătrâneşti. A căutat să fie o casă frumoasă, asemănătoare cu a bunicilor ei, în care a adunat de la ţărani toate lucrurile de acolo. A amenajat totul cu ajutorul doamnei Angela Olaru, doctor în etnologie. Obiectele sunt vechi de sute de ani. Fiecare obiect are povestea lui. Cămăşuţe din in, casânca, broboada, catrinţa, batista de pus la brâu pe care gospodina casei o broda şi pentru ea şi pentru soţ, toate sunt aşezate pe culme, acoperite cu "prostirea" culmii. Pernele cu dantelă la capete, peste coşteiul roşu, frumos şi curat, sunt aranjate perfect pe lada de zestre. Covoarele sunt ţesute în casă, iar unul dintre ele este estimat a avea 200 de ani. Apoi păritarele în pătrate mari, pătrate mici şi "în dame" sau "în scaune", sunt bătute în cuie pe pereţi dând culoare şi frumuseţe. Pe iconar stau sfinţii Mihail şi Gavril şi lumânarea de la Paşti, lângă candeluţă. Busuiocul nu lipseşte, pentru că este trebuincios omului de la naştere până la moarte. Prosopul de la icoană este ţesut din in, în casă, în stative. Tot ce este acolo este lucrat de mâna omului, nu este nimic fals, nimic adus din industrie. Toate obiectele care sunt acolo doamna Elena Chiponcă ştie de unde sunt şi cine le-a purtat.

Zestrea fetei modeste
Ţărăncile de altădată munceau foarte mult şi făceau în casă tot ce aveau nevoie, de la haine până la mâncare. De aceea tot locul din casă era perfect. Scoarţa aşezată pe pat nu depăşea niciodată marginea pentru că femeia voia să-şi arate prostrirea patului, cearşaful, frumos croşetat, din dantelă. Cu cât avea mai multă pânză lucrată cu atât era mai gospodină. Ţăranii din zona noastră aveau mulţi copii. Bunica ei a avut 16! Din acest motiv paturile erau atît de mari, pentru că pruncii dormeau de-a latul, iar părinţii dormeau pe lăiţe. Zestrea expusă în muzeu, este pregătită pentru o singură fată. Aşa era tradiţia, pe măsură ce se mărita una, trebuia să pregătească zestrea pentru o altă fată. Zestrea era alcătuită dintr-o ladă în care se ţinea pânza subţire. Pe ladă erau aşezate covoare, aşternuturi din cânepă, măcar un oghial, dacă nu mai multe, măcar câteva pernuţe mai mici. Zestrea, cel puţin în părţile acestea, trebuia să ajungă până în podeală. În muzeu este pregătită zestrea pentru o fată mai modestă. Femeile se îmbrobodeau cu batic alb cu danteluţă pe margine, ajuraşi îi spuneau, baticaş cu ajuraşi, iar peste asta se punea o broboadă, casânca, mai târziu cînd era foarte frig puneau berta. La căsătorie, cel puţin aici în zonă, fetele primeau de la soţii lor o bertă, iar fetele mai înstărite primeau foşanetă, o dantelă foarte frumoasă pe care o puneau pe cap. Imaginaţi-vă că vă aflaţi într-o biserică şi toate femeile au capul acoperit cu baticaş sau cu bertă, nerujate, nemachiate şi cu costum naţional îmbrăcate. În blidar, străchinuţele stau aranjate, alături de ţoi, sau sfertar, o măsură cu care ţăranii cumpărau ulei de la dugheană. Nu lipseşte nici ţoiul de jumătate, pentru vin. Cuptorul era principalul centru de greutate dintr-o casă, soba cu vatra îi încălzea şi la plită făceau mâncare. Tot timpul anului gospodina stătea în jurul vetrei. Aici în cuptor coceau plăcintele şi cozonacii. Sunt expuse oale de lut în care se făceau sarmale, chiupuri în care umpleau borşul, dar şi o găletuşă de lemn, cofă, cu care aduceau apă de la fântână. Foarte veche este şi lopăţica cu care ţăranii tăpşeau mămăliga după ce era gata pentru a fi răsturnată. Se tăia cu sfoara în atâtea bucăţi câţi erau în casă. Fiecare primea câte o strachină cu mâncare şi o bucată de mămăligă. Să nu uităm tivda, o plantă din familia bostănoaselor. În ea se punea lapte, apă sau vin şi se astupa cu un ciucălău. Ţăranii tăiau partea de sus şi păstrau sarea, am mai aflat de la gazda Muzeului Etnografic.

Foşălăii şi jufla
În tinda casei, care pe vremuri era neîncălzită pentru că avea şi rol de cămară, se regăsesc toate cele trebuincioase ţăranului român pentru a fi considerat un bun gospodar. Ciubăraşul, chiua în care se bătea sămânţa de cânepă după ce se prăjea. Aici se pregătea ingredientul principal pentru o prăjitură iubită în acea vreme, jufla. Într-un cui, stă aşezată o talancă pentru cel mai frumos berbec, un foarfece pentru tuns copiii şi oile, un cântar de epocă, letca, pieptenele pentru scărmănat. Nu lipsesc din tindă foşălăii. Expresia "Dacă intri în foşălăii mei" are origini sănătoase. Ustensila, formată din ace, necesară la scărmănat lâna este într-o stare bună de funcţionare, chiar dacă anii şi uzura au lucrat intens. De obicei, în tindă, se puneau saci cu făină. Stativele erau aduse iarna în casă şi se puneau în mijlocul casei unde se ţesea toată iarna. În fiecare casă ţărănească era găsită râşniţa, expusă și în muzeu. Cel puţin în casele cu mulţi copii se găsea. Se puneau grăunţele şi se învârtea piatra care le măcina. Crupele rezultate se foloseau la sarmale sau hrană la pui, iar făina cernută era pentru mămăligă. Ţăranii preţuiau lucrul pentru că era muncit de mâna lor.” Numai cine nu munceşte nu apreciază", ne-a spus cu tristeţe dna Elena.

Continuitate
Muzeul a fost inaugurat în 2007, iar vara este o frumuseţe. Pomii verzi ascund discret casa micuţă, iar curtea e plină de flori plantate în trei culori, roşu, galben şi albastru. Totul, din dragoste pentru străbuni. "Nu e plăcere mai mare decât să vezi ţăranii îmbrăcaţi frumos, să-i asculţi vorbind, să-i vezi muncind, mai ales la coasă. Am acolo un brâu cu o teacă din lemn, prinsă la brâul ţăranului, care era pe jumătate cu apă, în interior puneau cutea, cu care ascuţeau coasa. Erau atât de calculaţi în tot ce făceau la munca câmpului pentru că omul nu venea până la ulciorul de apă, în capătul parcelei, ca să-şi umezească cutea pentru a ascuţi coasa. Îşi calcula fiecare timp de lucru. Aşa cum în fabrică se normează timpul de lucru. Ţăranii nu aveau nevoie de normatori care să le cronometreze timpul de lucru pentru o anume operaţie. El ştia foarte bine, nu voia să piardă timpul. Dacă s-a pornit la cosit, se uita pe cer pentru a aprecia timpul. Omul are pe pământ toate cele necesare traiului, dar trebuie să le caute. Şi asta se va găsi doar prin muncă" a spus doamna inimoasă. Am fost impresionat de această incursiune și de faptul că în tot ce este acolo se află energie pură, trudă, dragoste de țară și popor, dragoste de-a nu se pierde o urmă în istoria atât de încărcată a neamului moldovenesc. Am aflat de neajunsurile care marcau familiile obișnuite din satul moldovenesc, dar cu toate acestea lumea era fericită, primitoare și muncitoare, apreciind fiecare lucru făcut de om și de Dumnezeu.
Dragostea doamnei Elena Chiponcă pentru muzeul satului, povestea fiecărui lucrușor adunat acolo, presărat cu lacrimi de bucurie și totodată de tristețe, trebuie să vă ducă pașii spre acea lume: LUMEA MUZEULUI ETNOGRAFIC de la Trușești, județul Botoșani.

Bibliografie:
1. http://www.muzeuletnografic.ro/muzeul_in_presa.html


                     



01-01-1970       Palatul Copiilor Botoșani       0 comentarii

    

Organizatori

Organizator: 
  »   Liceul Tehnologic "Ion Creangă", comuna Pipirig
Parteneri:
  »   Inspectoratul Școlar Județean Neamț
  »   Palatul Național al Copiilor București
  »   Palatul Copiilor Botoșani
  »   Palatul Copiilor Bacău
  »   Clubul Copiilor Odobești.

    

Contact organizatori

Prof. Cristian Vatamanu
Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”, comuna Pipirig
cristis.cris@gmail.com
Facebook cristis.cris
Google Plus cristis
Twitter cristis.cris
Linkedin cristis.cris
Website cristis.ro

    

Contact

Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”
Str. David Creangă, Comuna Pipirig, județul Neamț
Telefon: 0233-252014, Fax: 0233-252014
Email: licpipirig@yahoo.ro