Descoperă monumente românești
Autentificare

Autentificare utilizator

Autentificarea pe site-ul Concursului Național ”Descoperă Monumente Românești” -- momentan indisponibil

Autentificare Creare cont Închidere

Localizare:
Str. Ion Ghica nr. 9, Sector 3, București


Cerșetorul de la Biserica Rusă


Eram mică, mică de tot, pe când începeam să înțeleg ceea ce se petrecea în jurul meu, pe când mi se deschideau ochii înțelegerii asupra frumuseților acestei lumi. Părinții mei fiind ocupați cu serviciul, eu creșteam mai mult în casa bunicilor, unde veneau fel și fel de cunoscuți ai bunicului ori prietene ale bunicăi.
Fiecare mă încânta cu o bucurie proprie sau mă întrista când își plângea un necaz, fiecare povestea câte o întâmplare mai deosebită, petrecută în cartier, timp în care eu eram numai “ochi și urechi ”.
Încă de pe atunci să fi avut vreo șase anișori, când am auzit pentru prima dată câte ceva despre el, despre cerșetor. Nu știam ce este acela un cerșetor și nu înțelegeam mare lucru deoarece, mai întotdeauna, fața povestitorului căpăta o mină gravă, glasul obișnuit îi aluneca spre șoaptă, ca și cum ne-ar fi împărtășit o taină adâncă. Pot spune, deci, că l-am cunoscut pe cerșetor mai întâi prin lumea poveștilor, din cele auzite de la unul și de la altul, din fel și fel de zvonuri care, de cele mai multe ori se contraziceau. Uneori, cele ce auzeam despre cerșetor erau atât de ciudate, atât de stranii, încât aveam impresia că pășesc într-o lume plină de primejdii...
Și-apoi erau unele nepotriviri, cu totul și cu totul derutante, care mă puneau pe gânduri. La un moment dat unii vorbeau despre un cerșetor în vârstă și - după câțiva ani - veneau alții care povesteau despre același cerșetor care – spuneau ei – era destul de tânăr !!!
Ciudat, foarte ciudat, nu mai înțelegeam nimic !
Când l-am văzut pentru prima dată eram, însă destul de mare. Obișnuit mergeam cu bunica la slujba de duminică în biserica din cartier, apropiată de locuința noastră, dar într-o frumoasă dimineață de aprilie, am ajuns la o biserică mult mai mare, mult mai îndepărtată și nespus de frumoasă. Era, pe câte îmi dădeam eu seama, prin centrul Bucureștiului. Ziua era plină de lumină, zarzării erau încărcați cu zăpada florilor iar biserica era cu adevărat monumentală.
Oamenii cu chipul senin, despovărați de grija treburilor zilnice, se îndreptau pioși spre intrarea în biserică pentru a cinsti memoria Sfântului Gheorghe, "marele purtător de biruință", cum îi spunea bunica.
Trecusem deja de poarta gardului împrejmuitor, eram pe punctul de a intra în sfântul lăcaș, când privirea mi-a fost atrasă de o persoană neobișnuită, care parcă asigura o strajă solemnă la vreo zece metri în laterala dreaptă a intrării în biserică.
Da, era El, cerșetorul, sau acela pe care-l bănuiam eu că trebuie să fie un cerșetor. Într-adevăr, era un tip cu totul și cu totul neobișnuit ! În primul rând, nu arăta deloc a cerșetor. Avea o ținută vestimentară foarte îngrijită, chiar elegantă, niște plete bogate și o barbă argintie, așa cum se vede prin unele vechi tablouri sau filme rusești. Era un om între două vârste, mai curând înclinat spre bătrânețe. Era, desigur, foarte cunoscut în zonă și aceia, care se întâmpla să treacă prin față, aveau tendința de a păși în vârful picioarelor pentru a nu-i tulbura veghea solemnă. Nu era nimeni care să fi putut spune că îi știa numele adevărat. Era totuși cineva care susținea că s-ar numi Kolea, iarăși un nume, pentru mine, foarte neobișnuit !Oricum, orice nume ar fi avut, pentru noi și-l pierduse pentru totdeauna. Pentru noi toți el era doar Cerșetorul, fie că aveam sau nu încredințarea că cerșește.
Devenisem mai mare și schimbând școala din cartier pe un liceu din centru, căpătasem obișnuința să trec aproape în fiecare zi pe la biserica cea mare ; aflasem deja că era o biserică rusească, chiar așa se numește, Biserica Rusă. Nu intram întotdeauna înăuntru, mă mulțumeam doar să trec prin fața ei cu dorința, nimănui mărturisită, de a-l vedea pe Cerșetor. Nici o dată nu s-a întâmplat să lipsească de la locul lui obișnuit.
După un timp, am observat, că mai ales duminica, se formau prin preajma bisericii mici grupuri în care se discuta, totdeauna cu voce scăzută, doar despre El. Nu de puține ori, prindeam crâmpeie din spusele unuia sau altuia, care-mi sporeau și mai mult curiozitatea. Da, da ,spunea unul - se trage dintr-un vechi neam de cerșetori, veniți aici din Răsărit cu mulți, mulți ani în urmă... Ai oarecum dreptate - intervenea un altul - numai că nu se trage dintr-un neam de cerșetori, dimpotrivă, un strămoș al cerșetorului, cum îl numiți voi, a fost medicul personal al ultimului Țar al Rusiei, Nicolae al II-lea. Se numea Eugen Botkin și - spre cinstea lui - a fost devotat Țarului, până în ultima clipă, când, împreună cu întreaga familie imperială, adică Țarul, Țarina și cei cinci copii, au fost omorâți cu sălbăticie de gărzile roșii ale tovarășului Ilici.
Urmașii acelui martir - a continuat să ne povestească - Eugen Botkin, au părăsit Rusia din pricina ciumei roșii și - știind că în Regatul României se înălțase prin 1905 - 1909 o mândră biserică rusească, închinată Sfântului Nicolae, deci după numele ultimului Romanov - s-au refugiat aici la București, cu jurământul de a cinsti în continuare memoria Tătucului. Așa mai era numit Țarul, cu respect, în mediile familiale rusești...
Cel care ne vorbea, un omuleț, scund, cu ochii vii și scăpărători, reușise în câteva minute, să ne conducă, în trecut, în realitatea încrâncenată a Rusiei de acum un veac, la acea răscruce a istoriei care avea să schimbe din temelii și destinul blândului popor de prin jurul Carpaților. Vocea lui, însă, ne aduse din nou prin preamja Bisericii Ruse. Așadar, continuă cu voce scăzută, să știți că El și toți ceilalți dinaintea lui, care au vegheat biserica timp de o sută de ani, sunt urmașii acelui nobil rus, Eugen Botkin, care au slujit cu credință Țarului.
Extraordinar, cum se făcea lumină în mintea mea ! Abia acum înțelegeam ceea ce mi se părea o absurditate, atunci când părinții și bunicii mei vorbeau, când despre un cerșetor bătrân, când despre unul mult mai tânăr, ceea ce mă deruta foarte mult...
Apariția omulețului atoateștiutor a făcut senzație în rândul simpatizanților cerșetorului. Acum, eram și mai curioși să-i cunoaștem povestea vieții, a lui și a familiei sale, aceasta cu atât mai mult cu cât noi greșisem atribuindu-i o condiție atât de umilă, aceea a unui cerșetor...
Ca să-mi satisfac această curiozitate, a trebuit ca de multe ori să-i ațin calea pentru a-mi povesti unele istorii legate de Biserica Rusă, de familia imperială sau de acel depărtat Eugen Botkin. Omulețul–Știe-Tot nu se lăsa prea mult rugat, era și el doritor să ne împărtășească ceea ce știa, mai ales când ne vedea pe noi toți – oameni de toate vârstele și de toate condițiile, cuminți ca niște școlari – sorbindu-i cuvintele. După un timp, noi, ascultătorii, am început să-l numim - doar, așa, între noi - Profesorul. Și așa am aflat de la profesor că lucrările de construcție la Biserica Rusă au început prin 1905 din inițiativa ambasadorului de atunci al Rusiei în Regatul României. Se numea Ghiers. Suma alocată de Țar a fost o sumă imensă, 600.000 ruble de aur, împreună cu recomandarea expresă : să nu se facă economie !!!
Lucrările au fost terminate în 1909 și se considera, inițial, că biserica va sluji doar personalului ambasadei și credincioșilor ruși din capitală, dar - cum slujbele se țineau în limba slavă veche - au fost atrași și sârbii și bulgarii. Fiind plasată în plin-centrul Bucureștiului, lângă Universitate, în 1992 a devenit paraclis al acesteia. Din acest motiv, a fost numită și biserica studenților sau a sfântului cinci.
Despre toate acestea precum și despre decorațiunile exterioare, despre pictura interioară, despre cele șapte turnuri specific rusești, profesorul ne-a vorbit cu mare însuflețire, noi - mai tinerii și mai bătrânii săi elevi- ascultându-l vrăjiți...

Cred că era prin martie, 2018, când m-am pornit să scriu aceste rânduri. La început, exercițiul - de multe ori abandonat și tot de atâtea ori reluat - mi se părea dificil și chiar și așa era, nu-mi stătea deloc la îndemână... Este drept că eram foarte câștigată de subiect și de acele groaznice evenimente istorice petrecute acum o sută de ani, în Rusia de altădată, dar nu aveam încredere în mine că aș putea să le redau așa cum erau conturate în mintea mea... Acum trecând aproape zilnic prin fața bisericii sunt mai bine informată; acum îmi sunt cunoscuți, cel puțin din vedere, foarte mulți dintre aceia care, ca și mine, sunt fermecați de frumusețea și monumentalitatea bisericii și, tot ca și mine, sunt atrași de figura neobișnuitului...cerșetor. Acesta și acum își păstrează cu sfințenie locul, același loc în care îl văzusem eu, pentru prima oară, cu ani în urmă.
După un timp,era spre vară, nu știu cum, așa , pe neobservate, s-a mai înfiripat un grup, separat de al nostru. Cei care îl formau, erau numai și numai bărbați, judecând după vorbă și după port, nu păreau să fie de prin părțile locului. Bineînțeles, nu după multe zile, am încercat să ne apropiem unii de alții cu intenția să comunicăm... Să comunicăm era un fel de a spune, deoarece doar puțini „rupeau” pe românește, cei mai mulți fiind ruși, veniți de la mari depărtări. De bună seamă, că tot “profesorul” nostru a fost acela care a ”spart ghiața”... în plină vară !!!, adică a făcut legătura între noi toți, așa cum s-a priceput și el...
Desigur, cu toții eram curioși să știm cine sunt, de unde vin și pentru ce motiv s-au adunat într-un număr atât de mare aici, la noi. Nici chiar Profesorul-Știe -Tot nu a fost în stare să ne lămurească. Noroc că, într-o zi, a apărut printre noi o față bisericească foarte interesantă, plăcută la vorbă, care părea să cunoască pe toată lumea, și pe cei vechi și pe noii veniți. Ba ,mai mult, le cunoștea și limba și se înțelegea foarte bine cu ei. Aș spune că mi se părea foarte cunoscut dar nu cred să-l mai fi întâlnit vreodată... Am ridicat privirea întrebătoare spre profesor și acesta mi-a șoptit că este părintele paroh al Bisericii Ruse și se numește Vasile Gavrilă.
A nu se crede că eu îmi consumam tot timpul pe lângă Biserica Rusă, dimpotrivă, îmi respectam orele de clasă și obișnuitul program de studiu, așa că cele mai multe din cele pe care le-am consemnat până aici, este drept le știu doar "din auzite". Nu știu dacă chiar toate cele pe care le auzeam erau adevărate ; poate se amestecau exagerări și deformări, dar - oricum - imaginea Cerșetorului a început să capete un contur din ce în ce mai precis, ca atunci când o cameră de filmat îți aduce ceva nedeslușit și confuz din depărtare tot mai aproape, tot mai aproape, ca pe Google Earth, până ce totul îți devine foarte clar, ca și cum acel ceva foarte îndepărtat ar fi chiar lângă tine.
Într-adevăr, Cerșetorul nu era cerșetor și nu era un om obișnuit. Era urmașul unei străvechi familii de nobili ruși, apropiați ai Țarului Nicolae al II-lea, care au scris cu sânge ultima pagină din istoria Romanovilor. Urmașii acestora au emigrat spre Apus și unii dintre ei, ajungând la București, s-au pripășit pe lângă Biserica Rusă și au jurat ca, succesiv, unul dintre ei și urmașii lor să facă de gardă la Biserica Țarului timp de o sută de ani. Ar mai trebui adăugat că, indiferent de numele pe care îl avea în realitate, fiecare cerșetor, când îi revenea cinstea de a asigura garda de onoare, primea și un nume de împrumut, Kolea, adică diminutivul de la Nikolai, numele țarului martir.
Se apropia luna iulie și, mai ales duminicile, dar și în restul zilelor obișnuite, Biserica Rusă începuse să devină neîncăpătoare din cauza numărului tot mai mare de credincioși. De asemenea și numărul noilor-veniți, care vorbeau rusește, creștea în mod copleșitor.Tot mai adesea, după ce ieșeam duminica din biserică și mă alăturam mulțimii de pe trotuar, auzeam cum își șopteau unii altora, se apropie sorocul, se apropie ceasul ! Care soroc ?, care ceas ?, mă întrebam eu nedumerită... și iarăși nu mai înțelegeam nimic, dar se presimțea prin aer ceva nelămurit, ceva ca o primejdie... Privirile celor din jurul meu deveneau tot mai pline de îngrijorare, ca și cum toți s-ar fi temut că se putea întâmpla ceva neobișnuit, ceva grav.
Nu pot să uit acea zi din iulie a anului trecut, acum suntem în ianuarie 2019. Nu-mi aduc bine aminte, dar era pe la jumătatea lunii și, din cauza unor concursuri la care a trebuit să particip, am fost nevoită să lipsesc mai multe zile de la obișnuita întâlnire din fața Bisericii Ruse. Știam, totuși, că mulțimea devenea tot mai numeroasă, tot mai animată și tot mai îngrijorată. Din aceste motive, mă grăbeam să ajung în fața bisericii. Doream să știu ce s-a mai întâmplat. La o intersecție, cum am făcut spre dreapta, pe strada Ion Ghica, mi-a apărut în față Biserica Rusă, în monumentalitatea ei copleșitoare. În fața acesteia, multă lume. Doamne, ce se întâmplă oare ?
Apropiindu-mă, mă așteptam să aud vociferări, nemulțumiri, ceva cam ca la demonstrații... Nimic din toate astea ! Dimpotrivă, o tăcere grea, apăsătoare și privirile pustii ale celor prezenți. M-am afundat în mulțimea multă, cu speranța că voi găsi vreun cunoscut. Am avut norocul să-l găsesc și – ca și cum și eu m-am contaminat de muțenie – l-am întrebat doar din priviri ce e, ce se întâmplă ? Mi-a răspuns tot pe mutește, ridicând din umeri, cu o privire nedumerită și îngrijorată, arătând peste umăr, doar cu un gest al capului spre locul dintotdeauna al cerșetorului. Acesta nicăieri !!! Cum așa ?, cum este posibil ?, m-am trezit vorbind de una singură, invadată de o surpriză, vecină cu indignarea...
Am reușit, ca în final, punând cap la cap multe din cele auzite, să-mi fac propria versiune, credeam eu, apropiată de adevăr... Cât de mult mă înșelam, vai !, cât de mult mă înșelam, aveam să constat peste puțin timp.
Ajutorul în limpezirea...”cazului” a venit tot de la profesor. I-am dat crezare în tot ce mi-a spus: Mă întorceam în noaptea trecută, la o oră târzie, de la o întâlnire cu foști colegi de școală. Drumul îmi era pe lângă Biserica Rusă. De departe, atenția mi-a fost atrasă de un grup destul de mare de persoane care se aflau, toate, cu fața spre biserică, cu capetele descoperite, ca și cum ar fi asistat la o tainică ceremonie. În fața lor, la o mică distanță, cu privirea tot spre Răsărit, se afla cerșetorul. Mi-am consultat telefonul ca să văd ce oră este. Era trecut de miezul nopții. Am reținut și data, intrasem în a optsprezecea zi a lui iulie. Cei care îl însoțeau pe Cerșetor erau, pe cât mi-am dat seama, pravoslavnici de-ai lui, aproape toți bărboși, cuprinși de o adâncă smerenie. Toate privirile erau îndreptate spre Kolea al lor, care – când și când – își înălța brațele spre cer, cerând parcă îndurare. În tăcerea acelui târziu, i se auzea doar glasul plin de durere; Oh, Boje moi !, oh Boje moi ! Firește nu mi-am mai continuat drumul spre casă, ci am așteptat, presimțind că avea să se întâmple ceva neobișnuit, ceva cutremurător...
Puțini trecători din noapte, asemeni mie, își întrerupeau mersul și, fără să întrebe nimic, se alăturau mulțimii tăcute. Gemetele îndurerate ale Cerșetorului deveneau tot mai dese și tot mai răscolitoare. Oh, oh, Boje moi ! Boje moi !!! și fiecare tânguire îi inunda cu un val de suferință pe toți cei prezenți.
Cerșetorul a făcut trei cruci solemne, după care a îngenunchiat și, liniștit, s-a cufundat în rugăciune... Nu pot să spun cât a durat aceasta, un minut ?, un sfert sau o jumătate de oră ?, nu știu... Pentru mine și pentru toți ceilalți, timpul se oprise în loc !!! Nimeni nu mai vedea nimic din ceea ce ne înconjura, fiecare privea în sine, în sufletul propriu, eram cu toții ca pe o altă lume când, dintr-o dată, am fost treziți brutal, din acea visare, de strigătele disperate ale Cerșetorului: net striliaite !, net striliaite !, nu trageți !, nu trageți !
Statura lui masivă – cu picioarele ușor depărtate și cu brațele ridicate deasupra capului – semăna cu un x uriaș sau, mai curând, cu o cruce a Sfântului Andrei. Net striliaite !, net striliaite ! și ochii lui măriți de groază, vedeau o realitate, demult petrecută, la care noi, toți cei de față, nu eram admiși decât ca martori târzii, cutremurați de grozăvia acelui trecut...
Spre stupoarea noastră, a înaintat hotărât câțiva pași și a ridicat din nou brațele ca și cum ar fi vrut să apere pe cineva cu propriul său corp. Redevenind o cruce a Sfântului Andrei, a reînceput cu glas de tunet, Net striliaite !, oh, Boje moi !, net stri... și a căzut la pământ ca secerat de gloanțele unui pluton nevăzut.
Au mai trecut două, trei secunde nesfârșit de lungi până când cei din rândurile din față, ca treziți dintr-un coșmar, îndrăzniră să se apropie de Cerșetor. Descumpăniți se întrebau din priviri, ce anume urmau să facă...
La îndemnul unuia dintre ei, s-au aplecat, l-au luat pe brațe pe Kolea al lor și, într-o tăcere și într-o procesiune sfântă, s-au pierdut în noapte, urmați de toți ceilalți pravoslavnici. La acea oră, cutremurată, Biserica Rusă a rămas să-și jelească ctitorul, singură și îndurerată...

Timp de multe zile, după acea stranie noapte povestită de profesor am trecut pe la Biserica Rusă, sperând că-l voi vedea sau că voi mai afla ceva despre Cerșetor.
Ca și mine,erau încă mulți alți curioși... dar, zadarnic, nimeni nu știe nimic... Se împlinise sorocul !




01-01-1970       Colegiul Național Iulia Hasdeu       51 comentarii

  Bajenaru Doina
Biserica rusa
Felicitari !

  Mihai Pascu
Biserica Rusă
Felicitări ! Mult succes ! Sper să câștigi !

  Ioana Anghel
Biserica Rusă
Felicităfi dragă Ana ! Ești același copil minunat pe care îl știam eu !

  Petre Angelescu
Biserica Rusă
O lucrare interesantă, bine structurată . Felicitări ! Mult succes !

  Bogdan Ciurea
Biserica rusa
Felicitari si succes !!

  Mihaela
Biserica Rusă
Minunată lucrare ! Felicitări !

  Denisa
Biserica Rusă
O lucrare deosebit de frumoasă ! Mult succes !

  Marian S
Biserica Rusa
Felicitări!

  Laura Neacșu
Biserica Rusă
Frumoasă compunere ! Un loc minunat din centrul Bucureștiului ! Felicitări !

  Ioniță Mihaela
Biserica Rusă
O lucrare foarte interesantă. Cu asemenea copii putem spera la un viitor mai bun ! Felicitări !

  Petrache
Biserica Rusă
Minunat ! Eseul este foarte frumos, deosebit prin modul de expunere, în plus sunt foarte multe informații. Mi-aș dori ca toți elevii să fie preocupați de astfel de activități . Felicitări !

  Andreea Petcu
Biserica Rusă
O lucrare impresionantă ce conține multe date istorice . Bravo ! Mult succes !

  Maria Oancea
Biserica Rusă
Felicitări ! Mult succes !

  Filip M.
Biserica Rusă
Această elevă îi face cinste liceului în care studiază ! Felicitări !

  Angela Avram
Biserica Rusă
Felicitări copil talentat !

  Corina A.
Biserica rusă
Un copil sensibil și foarte talentat ! Felicitări ! Mult succes !

  Corina A.
Biserica Rusă
Un copil sensibil și foarte talentat ! Felicitări ! Mult succesc !kk

  Craciun Rodica
Biserica rusa
O compunere foarte frumoasa si deosebit de interesanta .Succes!

  Elvira Popa
Biserica rusă
Un eseu sensibil ! Felicitări !

  Cucos Aurelian7 mzmty
Biserica Rusa
Felicitari

  Moraru E.
Compunere Biserica Rusa
Felicitari! Mult succes !

  Adriana Bejan
Biserica Rusa
Am citit cu mare interes lucrarea .Interesanta si emotionanta .Felicitari !

  Ileana Saitoc
Biserica Rusa
Felicitări!

  Marian A
Biserica Rusa
Mult succes! Mi-a placut lucrarea .Voi vizita Biserica Rusa.

  Valentin Tudose
Biserica Rusa
Felicitari !

  Florica B
Biserica rusă
O lucrare încărcată de istorie și multă emoție ! Felicitări !

  Neagu Eugen
Biserica Rusă
Ce compunere frumoasă ! Și cât de interesantă ! Felicitări ! Mult succes !

  Dorina Lascu
Biserica Rusa
O compunere interesanta si impresionanta.

  Eli. Stoica
Foarte interesanta lucrare, profunda
Am sa l prezint tuturor prietenilor mei.

  Ispir Bianca
Biserica Rusa
Ff interesant! Mult succes Ana!

  Popa monica

Felicitari, Ana! Mult succes!

  Ionela
Biserica Rusa
Felicitari

  Jeni Ca

Excelent. Felicitări !!!

  Sorina D
Biserica Rusă
Am citit cu mare interes eseul. Mi-a plăcut foarte mult ideea elevei. Felicitări și mult succes copil talentat !

  Iorgu Lucia
Biserica Rusă
Un eseu deosebit de cuprinzător, un copil care promite ! Felicitări !

  Daniel Calin
Impresionant
Superb eseu. Felicitari!

  Andreea D
Biserica Rusă
M- a impresionat în mod plăcut eseul despre biserica rusă ! Mult succes !

  Radu Andrei
Biserica Rusă
O lucrare deosebit de intetesantă, ce conține multe date istorice. Felicitări !!!

  Mery Popescu
Biserica Rusa
Impresionant! Plin de realism si suspans! Felicitari!

  Anda
Biserica Rusă
O lucrare emoționantă ! Felicitări !

  Eugen Popescu
Biserica Rusă
Pur și simplu EXCEPȚIONAL !!!!

  Tudor Denis
Biserica Rusă
Minunat ! Minunat ! Minunat ! Felicitări !

  Ionela Tudorache
Biserica Rusă
Un eseu plin de substanță, un copil extrem de talentat ! Merită premiat !

  elisabeta niculescu
Biserica rusa
un eseu minunat si un copil cu talent si sensibilitate

  Păcurețu Veronica
Compunere Biserica Rusă
Am citit cu sufletul la gură! Deosebit de interesantă, frumos structurată, o exprimare frumoasă și bine documentată! Felicitarî!

  Eugenia Dobre
Biserica Rusă
Un mod inedit de prezentare a monumentului ! Merită vuzitat ! Felicitări ! Mult succes !

  Elena
Biserica Rusa
O lucrare foarte interesanta. Felicitari!

  Andrei Ionuț
Biserica Rusă
Felicitări , copile !

  Margareta Antoniu
Biserica Rusă
O lucrare deosebit de frumoasă ! Felicitări ! Mult succes mai departe !

  Anonim



  Eli Stoica
Biserica Rusa
Fff interesanta

    

Organizatori

Organizator: 
  »   Liceul Tehnologic "Ion Creangă", comuna Pipirig
Parteneri:
  »   Inspectoratul Școlar Județean Neamț
  »   Palatul Național al Copiilor București
  »   Palatul Copiilor Botoșani
  »   Palatul Copiilor Bacău
  »   Clubul Copiilor Odobești.

    

Contact organizatori

Prof. Cristian Vatamanu
Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”, comuna Pipirig
cristis.cris@gmail.com
Facebook cristis.cris
Google Plus cristis
Twitter cristis.cris
Linkedin cristis.cris
Website cristis.ro

    

Contact

Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”
Str. David Creangă, Comuna Pipirig, județul Neamț
Telefon: 0233-252014, Fax: 0233-252014
Email: licpipirig@yahoo.ro