Descoperă monumente românești
Autentificare

Autentificare utilizator

Autentificarea pe site-ul Concursului Național ”Descoperă Monumente Românești” -- momentan indisponibil

Autentificare Creare cont Închidere

Localizare:


Mănăstirea Bistrița


Mănăstirea Bistrița din județul Neamț se află în satul Bistrița, comuna Alexandru cel Bun și a fost zidită înainte de anul 1407 (prima atestare documentară) de către domnitorul Alexandru cel Bun al Moldovei (1400-1432), care a înzestrat-o cu sate, moșii și odoare scumpe. În anul 1498, Ștefan cel Mare a zidit un turn clopotniță, cu paraclis, închinat Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, cu o pictură în frescă de o mare valoare artistică și iconografică, care se păstrează până astăzi. În 1546, Petru Rareș a renovat mănăstirea și a construit un zid împrejurul ei. Tot el i-a dăruit satul Mojeștii cu tot cu venitul produs de acesta. La 1554, Alexandru Lăpușneanu a renovat mănăstirea complet.
Mănăstirea Bistrița are o foarte mare valoare istorică și arheologică. Este zidită în stil bizantin, bogat ornată, având ușa de la intrare păstrată din momentul construirii fiind lucrată cu multă artă. Se remarcă icoana Sfintei Ana, mama Maicii Domnului. După tradiție, această icoană a fost dată ca „dar de patron” Doamnei Ana, soția lui Alexandru cel Bun, de către împărăteasa Irena (Ana), soția împăratului bizantin Manuil al II-lea Paleologul (1391-1425) și de Patriarhul Matei, ai Constantinopolului, în 1401. Ulterior, familia voievodală dăruiește icoana Sfintei Ana Mănăstirii Bistrița.
În biserica mănăstirii sunt înmormântați: Alexandru cel Bun, soția lui Ana, Alexandru - fiul lui Ștefan cel Mare, Chiajna - soția lui Ștefan Lăcustă, Anastasie - Mitropolitul Sucevei.Mănăstirea Bistrița este locul în care a fost creat unul dintre cele mai vechi monumente ale culturii medievale românești: Pomelnicul de la Bistrița. Acest pomelnic oferă cele mai interesante date despre începutul istoriei voievodale și bisericești din Moldova.
Mănăstirile reprezintă cea mai importantă categorie a monumentelor ce au supraviețuit intemperiilor vremurilor, multe dintre ele fiind oglinzi ale epocilor trecute. În jurul mănăstirilor s-a dezvoltat atât viața religioasă a comunității cât și cultura națiunii. Ele, mănăstirile, mai pot ilustra și o dimensiune militară, multe dintre ele fiind adevărate cetăți și jucând un rol activ în sistemul defensiv al țării, având în vedere restricțiile impuse de dominația otomană mai ales după mijlocul secolului al XVI-
lea.Mănăstirile și schiturile construite de voievozi și boieri, înzestrate cu un bogat patrimoniu și importante privilegii, sunt depozitare ale unui bogat tezaur de cultură și civilizație românească. Mesajul istoric transpare din picturile murale, din pomelnicele străvechi păstrate, obiecte de cult, cărți tipărite, monumente funerare și inscripții în piatră, conservate, dar și în glorificarea voievozilor care le-au clădit, o parte a acestor monumente reprezentând un gest de mulțumire adus lui Dumnezeu pentru ajutorul în lupte.
Unul din principalele monumente istorice, vatră de credință și de cultură românească, ostrov al evlaviei străbune, cu o existență de mai bine de șase sute de ani, adăpostind oseminte domnești și fapte de neuitat din istoria și viața spirituală a neamului nostru este și Mănăstirea Bistrița din Județul Neamț. Ctitorie a patru voievozi mușatini, Alexandru cel Bun (1400-1432), Ștefan cel Mare (1457-1504), Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546) și Alexandru Lăpușneanu (1552-1561), Mănăstirea Bistrița este locul în care a fost creat cel mai vechi monument al culturii noastre medievale, și anume, Pomelnicul de la Bistrița. Acest pomelnic oferă cele mai interesante date despre începutul istoriei voievodale și bisericești din Moldova. Pomelnicul de la Bistrița arată că, pentru români, cultura nu poate fi despărțită de cult și, de fapt, cultul este rădăcina cea mai adâncă a culturii noastre. În jurul Bisericii s-a plămădit și s-a binecuvântat, s-a consolidat și s-a transfigurat cultura noastră și istoria. De aceea, Mănăstirea Bistrița este taină și simbol pentru istoria neamului nostru. Este taină și simbol al statorniciei noastre în credința, a îmbinării dintre cult și cultură, a legăturii dintre istorie și veșnicie. Cu toate că Mănăstirea Bistrița este una dintre ctitoriile cele mai de seamă ale Moldovei, ctitorie a patru domnitori, că are o vechime de mai bine de șase secole, că a avut un însemnat rol duhovnicesc și cultural, este cunoscută în mod nedrept de puțin. Mănăstirea Bistrița, alături de alte mănăstiri și vechi locașuri de cult, este reprezentativă pentru istoria, arhitectura și arta feudală românească. Mănăstirea Bistrița, vechea ctitorie mușatină, este situată în partea de apus a Municipiului Piatra – Neamț, la 8 kilometri distanță, pe valea râului Bistrița, spre orașul Bicaz, în comuna Alexandru cel Bun. Ea străjuiește aici de peste șase veacuri ca o neclintită mărturie de credință, ca un odor de mare preț și turn de veghe al Moldovei, spre lauda lui Dumnezeu, spre mângâierea bunilor creștini și dăinuirea neamului românesc.În partea de răsărit a mănăstirii se înalță dealul Cetățuia, îmbrăcat în păduri de stejar și molid, în partea de apus străjuiește „platoul lui Petru Rareș”și muntele Simon, la nord opcina Ciprianei, acoperită de poieni, iar spre miazăzi se întinde satul Bistrița. În mijloc, între păduri și sate, se află străjuind, ca o adevărată cetate, Mănăstirea Bistrița. Incintă mănăstirii are o formă aproape pătrată, fiind înconjurată de un zid din piatră, înalt de 4-6 metri, prevăzut, pe alocuri, cu metereze și zid de strajă. Incinta închisă de aceste ziduri păstrează o atmosferă caldă, liniștită, care te îndemnă la meditație, nesimțindu-te claustrat, ci protejat, nu atât de ziduri, cât de sentimentul că ești aproape de Dumnezeu și de vrednicii strămoși.Intarea în mănăstire se face prin bolta unui turn, cu un paraclis la etaj închinat Sfântului Ierarh Nicolae, care, împreună cu clădirea din stânga și zidul înconjurător al mănăstirii au fost zidite de Petru Rareș între 1541-1546. Zidul a servit, în scurgerea vremurilor, nu numai ca înprejmuire, ci și ca zid de apărare, din spatele căruia se va fi auzit zgomot de arme și se vor fi văzut viteji încordând arcurile. A fost refăcut în 1776 de egumenul Iacov Arhimandritul. În centrul incintei se înalță, stăpânind împrejurimile și răspândind, ca o mireasmă, duhul marilor voievoizi și clerici, biserica, adevărată catedrală mușatină, zidită de Alexandru cel Bun între 1400-1402 și refăcută apoi de Alexandru Lăpușneanu la anul 1554.
În partea nord-est a bisericii se află turnul clopotniță zidit de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare la 1498, cu un paraclis la etaj, închinat Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. De clopotniță este lipit un adaos ce completează paraclisul lui Ștefan cel Mare, zidit de Petru Rareș între anii 1541-1546.În unghiul de nord-vest al incintei vedem casa domnească a lui Alexandru cel Bun, restaurată și înnoită de Petru Rareș, de care se leagă un corp de chilii din secolul XVIII, în care astăzi se află trapeza și bucătăria mănăstirii. În partea de est a incintei se află un corp de chilii, precum și în partea de nord, în acesta din urmă gasindu-se veșmântăria, biblioteca și cancelaria mănăstirii. La intrare in incinta mănăstirii, în partea de sud, atrage atenția o monumentală statuie (din marmură, înaltă de 3 m) a lui Alexandru cel Bun, ridicată în anul 1982, cu prilejul împlinirii a 550 de ani de la moartea marelui ctitor. În afara zidului de incintă, în partea de nord, este actuala stăreție, un corp de chilii, arhondaricul și gospodăria mănăstirii. Înainte de intrare propriu-zisă in incinta mănăstirii, în partea dreaptă, se găsesc cimitirul, biserica cimitirului, un corp de chilii și spații de cazare pentru pelerini, iar în partea stângă livada mănăstirii.
Odată cu trecerea timpului, ctitoriile de la Bistrița ale marilor voievozi și-au pierdut din frumusețea și strălucirea, pe care ctitorii lor le-a dat-o dintru început. Prin intervențiile ce s-au făcut în timpul unelor lucrări de restaurare – ex.: reparațiile de la Casa domnească din 1792, când s-au sacrificat mari porțiuni de frescă originală și s-au mărit ferestrele și ușile – aceste monumente au suferit și multe modificări. Însă, între anii 1967 și 1984, la Bistrița au avut loc vaste lucrări de restaurare generală, în urma cărora Mănăstirea Bistrița și-a recăpătat mult din înfățișarea pe care a avut-o odinioară.
Cel mai de preț odor cu care și-a înzestrat Alexandru cel Bun ctitoria sa, Mănăstirea Bistrița, a fost icoana Sfintei Ana, păstrată cu sfințenie până astăzi și cinstită cu multă evlavie de credincioșii creștini.După tradiție, acestă icoană ar fi fost dată ca „dar de patron” Doamnei Ana, soția lui Alexandru cel Bun, de către împărăteasa Irena (Ana), soția împăratului bizantin Manuil a al II-lea Paleologul (1391-1425) și de Patriarhul Matei, ai Constantinopolului, în 1401. Icoana a fost trimisă la Suceava prin delegații: ieromonahul Grigorie Țamblac și Manuil Arconti (Arhon).La anul 1407-1408, Doamna Ana, însoțită de curteni și de Dionisie (Dometian), egumenul Mănăstirii Bistrița au dus cu alai domnesc și au dat dar veșnic icoana Sfintei Ana, Mănăstirii Bistrița . Un manuscris de la începutul secolului al XVIII-lea, atribuit Mitropolitului Gheorghe al Moldovei și Sucevei (1723-1729), păstrat la Arhivele Statului din Piatra Neamț, conține o informație semnată de sus-numitul mitropolit, privind donația icoanei Sfânta Ana de Manuil al II-lea Paleologul, familiei lui Alexandru cel Bun, din care cităm: „... Iar maica lui Andronic Paleolog îi mera numele Anna, împărăteasa lui Mănăil (Paleolog), și măria sa încă au trimis dar, Doamnei Annei fericitului Alexandru Vodă, o sfântă icoană, Sfânta Ana, maica Maicii Preacuratei, făcătoare de minuni, ferecată și împodobită cu cheltuială împărăteasă. Iar Măria sa, Doamna Ana, o au trimis dar Mănăstirii Bistrița, fiind făcută sfânta mănăstire de fericitul Alexandru V (oie) v (od) și Doamna Ana. Iar această sfântă icoană, la vreme de neploaie, scoțându-să cu litanie afară din mănăstire și făcând o sfeștanie, până ce să întoarce în mănăstire numai ce plouă, de nu peste tot, iar câtu-i hotarul mănăstirii... Și acestă istorie am scris eu cu condeiul meu, Mitropolitul Gheorghe, la anul 7231 (1724)”.
Icoana Sfintei Ana este una dintre cele mai vechi icoane voievodale din România, legată de evlavia credincioșilor, ca o icoană protectoare a familiei, a copiilor și a bolnavilor. Pentru aceasta icoana este deosebit de mult prețuită de toți, ca un odor străbun și dar de la Dumnezeu, spre mângâierea credincioșilor. În fața ei și-au plecat genunchii Alexandru cel Bun, cu soția și copii săi, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, când era urmărit de Soliman Magnificul, apoi Alexandru Lăpușneanu și numeroși ierarhi, cronicari și dregători, ca și generații întregi de călugări, care au menținut aici nestinsă candela evlaviei, a credinței noastre ortodoxe și amintirea fericiților ctitori.
În secolul al XVIII-lea icoana a fost restaurată, iar în anul 1853 a fost așezată într-o nouă strană de lemn sculptat și aurit, donată de Ieromonahul Varnava, egumenul Mănăstirii Pângărați, care s-a vindecat aici de o grea boală, cum reise din însemnarea de pe medalionul de deasupra ei.



            



01-01-1970       Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”, comuna Pipirig       0 comentarii

    

Organizatori

Organizator: 
  »   Liceul Tehnologic "Ion Creangă", comuna Pipirig
Parteneri:
  »   Inspectoratul Școlar Județean Neamț
  »   Palatul Național al Copiilor București
  »   Palatul Copiilor Botoșani
  »   Palatul Copiilor Bacău
  »   Clubul Copiilor Odobești.

    

Contact organizatori

Prof. Cristian Vatamanu
Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”, comuna Pipirig
cristis.cris@gmail.com
Facebook cristis.cris
Google Plus cristis
Twitter cristis.cris
Linkedin cristis.cris
Website cristis.ro

    

Contact

Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”
Str. David Creangă, Comuna Pipirig, județul Neamț
Telefon: 0233-252014, Fax: 0233-252014
Email: licpipirig@yahoo.ro