Descoperă monumente românești
Autentificare

Autentificare utilizator

Autentificarea pe site-ul Concursului Național ”Descoperă Monumente Românești” -- momentan indisponibil

Autentificare Creare cont Închidere

Localizare:
Comuna Valea Mare Preavăţ, judeţul Argeş, Drumul European E 574 (DN 73) la 11 km de Câmpulung Muscel spre Braşov, pe Dealul Mateiaş.

An/secol:

1928 – 1935, extins între 1980 – 1984.

Detalii principale / personalități / evenimente:

-

Scurt istoric:

    Mausoleul de la Mateiaş este un monument dedicat eroilor români din Primul Război Mondial (1916-1918).
    Aici în zona Mateiaşului, Grupul Nămăieşti - condus de Generalul Traian Găiseanu - având în componenţă Diviziile 22 și 12 Infanterie, a reuşit să reziste unui inamic net superior echipat şi mult mai bine pregătit, în perioada 25 septembrie/8 octombrie-10/23 noiembrie 1916. Prin luptele duse aici, a fost oprită înaintarea Puterilor Centrale spre Câmpia Română, dar datorita străpungerii frontului pe Jiu soldaţii celor 2 Divizii au primit ordin să se retragă – neînvinşi - pe 16/29 noiembrie 1916, spre Târgovişte.
    Monumentul este înscris la poziția nr. 1010, cu codul AG-IV-m-A-14017, în „Lista monumentelor istorice”, actualizată prin Ordinul ministrului Culturii și Cultelor nr.2314/8 iulie 2004.
    A fost ridicat între 1928-1935 după planurile arhitecţilor, Dumitru Ionescu-Berechet şi State Baloşin, de către constructorul De Nicolo. La construcţie a fost utilizat în principal calcar de Albeşti.
    Clădirea este compusă din două corpuri:
  • unul orizontal – Osuarul, care în 31 de cripte adăposteşte osemintele a peste 2300 de militari români.
  • unul vertical, în forma unui turn cu foişor, spre care duce o scară în spirală.
    În perioada 1980-1984, Mausoleul a fost extins prin construirea unei terase de paradă, a unor impozante scări de acces, camere muzeale în cadrul cărora sunt expuse mărturii ale luptelor desfăşurate în această zonă, în toamna anului 1916, un basorelief (16m lungime şi 3,5m înălţime), executat de sculptorul Adrian Radu din Câmpulung Muscel, şi cupa din piatră de Albeşti, în care arde o flacără veşnică în amintirea eroilor căzuţi la Mateiaş.
    De asemenea, în interiorul Mausoleul-ui au fost fixate basoreliefuri, care redau scene de luptă, chipuri de eroi, acţiuni ale populaţiei din zonă pentru sprijinirea trupelor luptătoare.
    La intrarea în Mausoleu, pe un fel de parapet din beton, de formă semicirculară, se află înscrise cu litere aurite, într-un încadrament marcat cu frunze de stejar si laur, două texte, ce glorifică sacrificiul eroilor, astfel:
  • în partea stângă - "Pentru onoarea patriei si a drapelului, pentru făurirea unitaţii României, noi am apărat pământul sfânt al ţării, lăsându-vă vouă, generaţiile viitoare, o naţiune liberă şi independentă";
  • în partea dreaptă - "Ne plecăm cu veneraţie în faţa sacrificiului suprem al bravilor eroi ai neamului, apărători demni si viteji ai fiinţei noastre naţionale, iar la chemarea patriei vom şti să ne jertfim si noi pentru păstrarea independenţei şi suveranităţii României".


Prezentare (compunere/eseu/interviu):

    Mausoleul de la Mateiaş este unul din numeroasele monumente istorice, ridicate în memoria ostaşilor români, care s-au sacrificat pentru patrie. Construirea unor astfel de monumente este dovada respectului şi recunoştinţei poporului român faţă de cei ce şi-au dat viaţa, pentru libertate şi independenţă.
    Cu ocazia Zilei Armatei Române şi Zilei Eroilor, aici au loc diverse festivităţi, în cinstea eroilor neamului şi a Armatei Române; depuneri de coroane şi parade militare, cu participarea unor personalităţi de seamă ale judeţului Argeş.
    Mausoleul are o valoare fără margini, fiecare trecător rămânând impresionat de monumentalitatea construcţiei ca şi de specificul acesteia. Privind din curtea Mănăstirii Nămăieşti din apropiere, Mausoleul se înalţă semeţ pe vârful Dealului Mateiaş. Cum trecem prin faţa acestui monument istoric, ne aducem aminte că, în această zonă, în anul 1916, ostaşii români s-au luptat eroic pentru păstrarea independenţei, a libertăţii, a integrităţii teritoriale, împotriva Puterilor Centrale.
    Monumentele istorice, la modul general, au o valoare fără margini, deoarece acestea constituie, poate, singura „imagine” a trecutului, ne arată de unde venim şi pentru că ne arată istoria tuturor; reprezintă o „carte de vizită” pentru interesul şi studiul istoriei românilor.

(Graţiela M. şi Ştefan B. - clasa a VIII-a)


                  



01-01-1970       Şcoala Gimnazială „Vasile Dinescu” Bradu / Argeş       0 comentarii

    

Organizatori

Organizator: 
  »   Liceul Tehnologic "Ion Creangă", comuna Pipirig
Parteneri:
  »   Inspectoratul Școlar Județean Neamț
  »   Palatul Național al Copiilor București
  »   Palatul Copiilor Botoșani
  »   Palatul Copiilor Bacău
  »   Clubul Copiilor Odobești.

    

Contact organizatori

Prof. Cristian Vatamanu
Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”, comuna Pipirig
cristis.cris@gmail.com
Facebook cristis.cris
Google Plus cristis
Twitter cristis.cris
Linkedin cristis.cris
Website cristis.ro

    

Contact

Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”
Str. David Creangă, Comuna Pipirig, județul Neamț
Telefon: 0233-252014, Fax: 0233-252014
Email: licpipirig@yahoo.ro