Descoperă monumente românești
Autentificare

Autentificare utilizator

Autentificarea pe site-ul Concursului Național ”Descoperă Monumente Românești” -- momentan indisponibil

Autentificare Creare cont Închidere

Localizare:
Sat Nămăiești, Comuna Valea Mare Pravăț, Județul Argeș


Pe urmele ”chiriașului grăbit” - Casa Memorială George Topârceanu


Pantea Isabela, Palaghiu Adelina,
clasa a VIII-a ,
Școala Gimnazială Nr.1 Poienarii de Muscel ,județul Argeș,
Prof Pestrițu Angela


”Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii... ”


Cine oare nu-și amintește aceste minunate versuri din poezia ”Balada unui greier mic”, scrisă de George Topârceanu?! Știu deja răspunsurile voastre, cunoaștem cu toții acest refren... Și atunci când întâlnești un indicator care să te anunțe, dintr-o dată, că până la Casa Memorială ”George Topârceanu” mai ai de parcurs 1 kilometru, ce ai face? Evident, vei decide imediat, oricât de mult te-ai grăbi, să vizitezi obiectivul.
Astfel am gândit și am reacționat noi atunci când, ieșind de pe culoarul Câmpulung Valea Mare, am ajuns într-un sens giratoriu din apropierea orașului Câmpulung și am întâlnit indicatorul către Casa Memorială ”George Topârceanu”. Mai concret, ne aflam pe DN 73, la 80 de kilometri de Brașov și 59 de kilometri de Pitești, când am zărit indicatorul către dreapta care ne anunța existența la distanță de 1 kilometru a acestui obiectiv.
Casa Memorială ”George Topârceanu” se află pe raza localității Nămăiești, comuna Valea Mare Pravăț, din nordul județului Argeș. Mai precis, obiectivul se află peste drum de un lăcaș de cult poate la fel de cunoscut – Mănăstirea Nămăiești. Casa memorială George Topîrceanu este o filială a Muzeului Municipal Câmpulung, Argeș. Clădirea a aparținut socrilor poetului G. Topârceanu fiind donată în anul 1966 de către soția poetului, Victoria Topârceanu, pentru a se amenaja casa memorială a poetului[1]. A fost organizată în 1967 și reorganizată în 1979, fiind declarată ulterior monument istoric, cu codul AG-IV-m-B-13976. În prezent, casa unde a locuit și a creat poetul, timp de 8 ani, adăpostește o expoziție memorială permanentă, cuprinzând exponate legate de viața și activitatea poetului (o parte a bibliotecii personale, scrisori adresate familiei și prietenilor, manuscrise, fotografii, arme de vânătoare, bastoane. La intrarea în micul parc, printre pomi, se găsește bustul poetului George Topârceanu, operă în bronz a sculptorului Marius Butunoiu, din 1973. Pe soclu sunt așternute ultimele versuri din "Balada morții"[1].
Poetul nu s-a născut aici, ci în București. La Nămăești a locuit mama poetului, care a și înființat un atelier de țesut covoare în incinta mănăstirii de maici. În casa memorială se pare că a trăit și soția poetului, împreună cu fiul lor.
Am ajuns în fața casei memoriale în jurul orei 13.00 și am căutat un loc de parcare în zonă, întrucât în fața locației nu există spațiu destinat parcării autoturismelor. Am rezolvat problema pe prima uliță la stânga. Înarmați cu aparatul fotografic și cu o micuță agendă, ne-am îndreptat nerăbdători spre gardul cărămiziu care ne despărțea de micuța curte în care doream să intrăm cât mai repede. Am pășit curioși pe aleea îngustă de ciment și ne-am apropiat de bustul poetului, expus în curte. Am observat că pe soclul, alături de perioada în care a trăit (1886-1937), sunt gravate câteva versuri: ”Iar când norii-nvăluiesc / Alba nopții Doamnă, / Peste groapa lui pornesc / Vânturi lungi de toamnă... ”. Fiind ocupați cu fotografiatul, nici nu am observat că s-a apropiat de noi doamna muzeograf, o doamnă simpatică, ce ne-a salutat și ne-a precizat că bustul poetului este turnat în bronz, fiind operă a sculptorului Marius Butunoi. Era doamna Mioara Boteanu.Dumneaei a completat că versurile de pe soclul bustului fac parte din poezia ”Balada morții”, o operă scrisă parcă pentru a ilustra viața scurtă și zbuciumată a lui Topârceanu.Ne cunoșteam foarte bine deoarece am profesat la Școala Gimnazială Nămăiești de lângă muzeu 5 ani. Am participat cu elevii de acolo în timpul Săptămânii Școala Altfel la curățirea și amenajarea locului de veci al familiei Topârceanu.
Aici, lângă bustul din curte, ne-au fost prezentate câteva informații despre viața poetului, despre care am aflat că era mereu pe drumuri și avea permanent probleme financiare. Astfel, viitorul poet s-a născut la 20 martie 1886 la Azilul Doamna Elena din București, unde mama sa, Paraschiva, le învăța țesătorie pe fetele orfane găzduite acolo. A fost al doilea copil din cei trei ai familiei Ion și Paraschiva Topârceanu, mama sa având alți doi copii mai mari pe care îi îngrijea dintr-o căsătorie anterioară. În anul 1894, familia se mută la mănăstirea Văleni din județul Argeș, ocupându-se aici cu țesutul covoarelor, iar în anul 1905 familia poetului pleacă la Nămăiești, deoarece bunica poetului din partea mamei se călugărise și fusese transferată la mănăstirea Nămăiești. În acest timp, George Topârceanu își urmează studiile la București, mai întâi la liceul Matei Basarab, apoi la liceul Sfântul Sava. În anii 1905 și 1906 Topârceanu își petrece vacanțele la Nămăiești, unde o cunoaște de gazda părinților săi, Victoria Iuga, o tânără și frumoasă educatoare de care se îndrăgostește.
Spre finalul anului 1906 poetul pleacă la București întrucât familia sa trecea prin mari dificultăți materiale. El colaborează cu diverse publicații și păstrează în același timp legătura cu Victoria Iuga, cu care se căsătorește în anul 1912. Chiar dacă Topârceanu se mută la Iași, unde are o activitate fructuoasă și unde se împrietenește cu personalități precum Mihail Sadoveanu sau Garabet Ibrăileanu, soția sa nu l-a urmat niciodată, preferând să rămână la Nămăiești. Neliniștea sufletească permanentă a poetului a fost întreținută de greutățile materiale, de pretențiile exagerate de bani ale soției sale și de certurile frecvente dintre Victoria și familia poetului. În data de 7 mai 1937, George Topârceanu se stinge din viață și este îmhumat la cimitirul Eternitatea din Iași.
Am ascultat în liniște această scurtă istorisire a vieții lui George Topârceanu, apoi am fost invitați să trecem pragul casei memoriale. Clădirea este o veche casă țărănească cu etaj, cu trei camere și un hol, având un cerdac larg. La parter este amenajată o încăpere în care am întâlnit materiale referitoare la viața și activitatea poetului, dar și principalele volume de versuri publicate sau articole din reviste cu care a colaborat. Unele materiale sunt expuse în mici vitrine din sticlă, iar altele sunt afișate în diverse panouri pe pereții camerei. Am admirat aici imagini cu George Topârceanu de la vârsta de doi ani și până la câteva luni înainte de a înceta din viață. Am găsit și câteva imagini cu Victoria, soția poetului, atât singură, cât și alături de unicul lor fiu – Gheorghe Topârceanu (născut în anul 1912). O altă vitrină ne-a propus o întâlnire fictivă cu întreaga familie a poetului – imagini cu părinții și frații săi. În câteva fotografii atinse de patina timpului, îl întâlnim pe Topârceanu alături de alte personalități literare precum: Mihail Sadoveanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Octavian Goga sau Panait Istrati. Există în această încăpere și fotocopii de pe scrierile poetului – imagini cu diverse poezii scrise ”de mână”. Printre toate aceste materiale expuse am remarcat apropierea poetului de Mihail Sadoveanu, cel care avea să-i ofere cu dedicație câteva dintre cărțile scrise de el (Într-o vitrină sunt expuse cărțile primite de la Sadoveanu: Împărăția apelor, Viața lui Ștefan cel Mare, Creanga de aur sau Frații Jderi). De altfel, după cum avea să ne prezinte muzeografa, Sadoveanu este cel care i-a insuflat lui Topârceanu pasiunea pentru vânătoare sau pescuit; poetul a deținut carnet de membru vânător, care este prezentat în această încăpere a casei memoriale.
Către finalul vieții, poetul a legat o strânsă prietenie cu scriitoarea Otilia Cazimir, alături de care apare în câteva imagini ale vremii. De altfel, după cum ni s-a spus, Otilia Cazimir l-a însoțit pe Topârceanu la Viena pentru consultații și tratament cu câteva luni înainte ca scriitorul să treacă în neființă, el fiind bolnav de cancer la ficat.
Am încheiat turul acestei prime încăperi a casei memoriale uitându-ne pe un autoportret al lui Topârceanu și pe câteva articole publicate la moartea poetului în ziarele vremii. Am urcat scara către cerdacul de la etaj, unde am vizitat celelalte două încăperi amenajate ale acestei case memoriale. Prima încăpere de al etaj este camera în care dormea Victoria Iuga, cea care i-a devenit soție lui Topârceanu. Aici rămânea poetul atunci când venea de la Iași pentru a-și vizita soția, copilul, părinții și frații sau prietenii. Camera este una obișnuită pentru casele țărănești de munte: un pat, un dulap mare din lemn, un cufăr, o masă cu două scaune, câteva obiecte de ceramică precum și numeroase țesături constituie zestrea încăperii.
Cealaltă cameră de la etaj este biroul poetului, încăperea unde lucra de câte ori venea la Nămăiești. Am văzut aici pupitrul la care scria, aparatul său de fotografiat, diverse piese de mobilier, precum și unele ediții pentru câteva dintre cărțile lui Topârceanu, cum ar fi: Balade vesele și triste, Versuri și proză sau Opere alese. Lângă fotoliul din cameră am găsit geamantanul ”chiriașului grăbit”, după cum Topârceanu se autocaracteriza uneori. În scurta viață de 51 de ani, 8 ani și-a petrecut la Nămăești. Mama, Paraschiva Topârceanu, a fost o talentată țesătoare din Săliștea Sibiului, iar tatăl era din Topârcea, de lângă Ocna Sibiului.
Topârceanu era ardelean de loc. Dar cum a ajuns el tocmai în Muntenia? Vă spun eu: mama, remarcată la o expoziție, este numită maistră țesătoare. Ca maistră, își ia familia (5 copii din 2 căsătorii) merge la mănăstiri unde învăța și pe măicuțe arta țesăturii. Și au ajuns în Vâlcea, în Ialomița, apoi pe valea Topologului (lângă Curtea de Argeș), la Schitul din Rudeni.
“Cobora pe Topolog,
Între munți la vale,
Și la urma unui stog,
A căzut în vale.”
(Balada morții)
La schitul din Rudeni, Topârceanu și-a petrecut copilăria. Abia în 1905 a ajuns pe Valea Argeșelului, râu care străbate satul Nămăești. Pe lângă Mănăstirea Nămăești au deschis atelierul, și plăcându-le locurile, s-au stabilit definitiv în sat.
Poetul Topârceanu era un adolecent simpatic, elev la Sfântul Sava din București. A absolvit cu media 8, notă mărișoară pentru vremurile acelea și pentru Colegiul Sf. Sava. Petrecându-și vacanțele școlare ca licean în Nămăești, artistul a pus ochii pe o educatoare: frumoasa cu ochi negri, Victoria Iuga. Prin căsătoria din 1912, s-au stabilit în casa ei, locuință unde acum este muzeu memorial. Este singura casă personală a lui Topârceanu (în rest, el era un chiriaș grăbit).
A avut un băiat, pe domnul Gică, profesor de muzică la Liceul Pedagogic din Câmpulung. A murit în 1978 fără moștenitori.
Sora cea mică a poetului, Alexandrina, a trăit în sat, puțin mai sus față de muzeu. Ultimele neamuri, moștenitorii Anicuței Mateescu (soră de mamă cu poetul) trăiesc în București și revin de câte ori pot la Nămăești, la locuința lor de vară.
Poetul a trăit cei mai frumoși ani ai vieții la Iași. Asta deoarece nici Câmpulungul, nici Bucureștiul nu i-au oferit ce i-a oferit Iașiul: climatul literar, prieteni deosebiți (Sadoveanu, Ibrăileanu, Păstorel, Ionel Teodoreanu) și nu în ultimul rând, Otilia Cazimir. Cum soția și băiatul au rămas la Nămăești, iar ochii care nu se văd, se uită, el și-a îndreptat privirea asupra Otiliei. Și el, și ea, erau colaboratori permanenți la o serie de reviste ale vremii.
Pe lângă activitatea la reviste, Topârceanu avea și alte îndeletniciri: a fost și ziarist, director la teatrul din Chișinău, inspector în direcția generală a teatrelor, bibliotecar la biblioteca centrală din Iași, colaborator activ la șezători literare. Topârceanu avea mare priză la public.
Coperțile altor reviste la care a fost în colegiul director:

La o șezătoare de la Buzău, un cetățean din sală îl cam întrerupea pe Topârceanu. La un momentan oprește discursul și recită catrenul:
“Celui care întrerupe,
Aș dori să îl fac atent,
Că aici suntem la teatru,
Nicidecum în Parlament.”
Respectivul a tăcut iar Topârceanu a continuat discursul.
Topârceanu a iubit florile, a iubit gâzele, a iubit lumea necuvântătoarelor.
A imortalizat lumea necuvântătoarelor: a surprins pe domnul cocoș cu doamna găină făcând conversație chiar acolo, în curte. Și, lăudându-se că nimeni nu e ca ei,
““Dar de sus, din corcoduș,
Pitulindu-se-ntre foi,
Le-a răspuns un pițigoi:
– Câți-ca-voi! Câți-ca-voi!…”

“Omule, ia sama bine, cât de sus te-ai înălța,
Totdeauna o să fie, altul înainte ta”.
L-a surprins pe domnul greiere:
“Cri-cri-cri, Toamnă gri, Nu credeam c-o să mai vii”.

Iubind copiii, pentru cei mai mici a scris și manuale școlare alături de Sadoveanu și Constantin Stan. Desenele sunt făcute tot de Topârceanu, el era un talentat desenator și pictor. A scris și teatru, tradus din limbile franceză și din engleză, fotograf amator, cânta la fluier, la mandolină, la muzicuță, a fost și un bun prozator.
Prietenia cu Sadoveanu s-a bazat și pe două pasiuni comune: vânătoarea și pescuitul. Că vânau, că nu vânau, se relaxau la mănăstirile din Moldova, se duceau în Deltă, se duceau la Brăila. Ce ospețe se încingeau și câte povestiri vânătorești nu s-au țesut în jurul focului de tabără.

A trăit într-o lume cu mari nume. Și din păcate, odihnește la fel, alături de oameni mari. Înmormântat în Eternitatea (Iași) lângă Creangă, Delavrancea, Dimitrie Anghel și mulți alții. Ca să rămână același om vesel, glumeț, ironic, a lăsat pe soclul de la mormânt să fie scris:
“Sub această piatră rece,
Trecătorule sunt eu,
Nici nu știi ce rău mi-ar pare,
Să fii tu în locul meu.”

Niște autografe originale:

O frumoasă autodedicație:
“Această preafrumoasă carte este a mea. Și nu o împrumut nimănui, măcar să crăpe”. Știa el, ce dai, nu mai ai. :))

Probabil cunoști melodia “Vara la țară”, cântată de Pasărea Colibri. Ea este o parodie pe versuri de Topârceanu:
“Locuința mea de vară
E la țară…
Acolo era sa mor
De urât și de-ntristare
Beat de soare
Și pârlit îngrozitor!
Acolo, când n-are treabă,
Orice babă
Este medic comunal.
Viața ce aci palpită
E lipsită
De confort ocțidental.”
Pe versurile lui Topârceanu cântă şi Tudor Gheorghe, interpret drag (și) mie. Așa-i că sună bine Rapsodii de primăvară, Romanţă de toamnă, Octombrie și Noapte de iarnă?
La etaj sunt câteva obiecte personale. Este o casă cu cerdac, cu specific zonei de munte din Muscel, construită la 1900. Din cerdac probabil a urmărit și conversația și duelul celor doi cocoși, pe domnul Grivei probabil tot aici, a admirat și codrul.
“Sub cerdac,
Pe lauruscă,
Cum trecură Babele,
A ieșit un pui de muscă,
Să-și usuce… labele”
Fiecare poezie era însoțită de o mică schiță.
Camera de lucru, ce s-a mai putut păstra de la chiriașul grăbit: două biblioteci, aparatul foto Kodak, ceasul CFR de pe birou oprit la ora unu fără cinci ziua (când s-a stins Topârceanu), o oglindă frumoasă, valiza:
“Trec anii, trec lunile-n goană,
Și în zbor săptămânile trec,
Rămâi sănătoasă cucoană,
Eu îmi iau geamantanul și plec.

Dar simt că m-apasă pereții, —
Eu sunt chiriaș trecător:
În scurtul popas al vieții
Vreau multe schimbări de decor.”
(Balada chiriașului grăbit)

Statuia din bronz ridicată în 1973 de maestrul Marius Butunoiu are pe soclu versurile:
“Iar când norii-nvăluiesc,
Alba nopții Doamnă,
Peste groapa lui pornesc
Vânturi lungi de toamnă…”
(Balada morții)

Eu sper că te-am adus măcar puțin în lumea lui Topârceanu. Ți-a plăcut? : La finalul vizitei, doamna de aici ne-a mai spus că această casă memorială a fost organizată în anul 1958, imediat după ce clădirea a fost donată Consiliului popular din Câmpulung-Muscel de către soția și fiul poetului
Programul actual de vizitare este zilnic între orele 09.00 – 17.00, iar Luni este închis. Noi am vizitat obiectivul într-o zi de Miercuri, am achitat câte 3 lei / adult ca taxă de vizitare, iar cel mic a avut gratuitate. Taxa foto pe care am plătit-o a avut valoarea de 5 lei.
Ajuns la final de review, recomand vizitarea Casei Memoriale George Topârceanu de la Nămăiești și redau câteva versuri din ”Balada chiriașului grăbit”, poezie în care scriitorul pare că și-a sintetizat întreaga sa existență:
”C-așa mi-e viața – o goană,
Și astfel durerile trec...
Rămâi sănătoasă, cucoană,
Că-mi iau geamantanul și plec! ”.


Bibliografie. Direct de la sursă. Doamna Mioara Boteanu.



                     



01-01-1970       Școala Gimnazială Nr.1 Poienarii de Muscel       0 comentarii

    

Organizatori

Organizator: 
  »   Liceul Tehnologic "Ion Creangă", comuna Pipirig
Parteneri:
  »   Inspectoratul Școlar Județean Neamț
  »   Palatul Național al Copiilor București
  »   Palatul Copiilor Botoșani
  »   Palatul Copiilor Bacău
  »   Clubul Copiilor Odobești.

    

Contact organizatori

Prof. Cristian Vatamanu
Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”, comuna Pipirig
cristis.cris@gmail.com
Facebook cristis.cris
Google Plus cristis
Twitter cristis.cris
Linkedin cristis.cris
Website cristis.ro

    

Contact

Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”
Str. David Creangă, Comuna Pipirig, județul Neamț
Telefon: 0233-252014, Fax: 0233-252014
Email: licpipirig@yahoo.ro