Descoperă monumente românești
Autentificare

Autentificare utilizator

Autentificarea pe site-ul Concursului Național ”Descoperă Monumente Românești” -- momentan indisponibil

Autentificare Creare cont Închidere

Localizare:
Poiana Mărului se află la cincizeci de kilometri de Suceava şi la douăzeci şi cinci de kilometri de Fălticeni. Un sat din comuna Mălini, o comună de oameni gospodari la poalele pădurii aş putea spune. O zonă cu multe atracţii turistice , în principal pensiunile, cabanele din zonă. In această regiune, spre Văleni –Stânişoara începe drumul Vitoriei Lipan şi a romanului „ Baltagul ”scris de Mihail Sadoveanu. În această zonă s-a filmat şi filmul după acest roman, în acest moment acolo există o pensiune cu numele de „Drumul Baltagului”.Sunt mândră că locuiesc în apropiere acestei zone, micul meu colţ de rai, unde am prins aripi pentru un viitor cu vise ce urmează să fie împlinite. Nu ai cum să nu iubeşti acest loc odată ce îl vezi şi îţi stârneşte cheful de viaţă şi îţi răscoleşte amintirile copilăriei. Acest loc minunat te face să iubeşti şi mai mult frumuseţea naturii. Peisajul ce îl conferă munţii si pădurea este uimitor.


BISERICA ORTODOXĂ PE STIL VECHI ,, SFÂNTA TREIME,, POIANA MĂRULUI MĂLINI SUCEAVA


Eleve: Croitoriu Alina Elisabeta
Onisimiuc Ana
Clasa a X-a
Prof. Ungureanu Dumitrina


,,NOI AM ZIDIT BISERICA ÎNTR-O NOAPTE,,
Povestea construirii acestei frumoase bisericii

Să începem cu începutul. După schimbarea calendarului din 1924,o parte din creştinii satului au rămas pe stil vechi cum erau ei din neam în neam, cum s-a întâmplat şi în multe alte localităţi din ţară.
Datorită lipsei unui locaş ortodox de stil vechi, credincioşii mergeau la slujbe la Mănăstirea Slătioara, trecând munţii pe jos, aproximativ zece kilometri. Aceştia îşi doreau foarte mult o biserica în satul lor ,în Poiana Mărului, care este un sat în zonă de munte .Începând cu anul 1988 au făcut demersuri cerând aprobare pentru a putea fi construită o mănăstire,dar fără vreun rezultat. Au continuat cu cereri şi scrisori către Suceava şi Bucureşti dar degeaba .Cu toate astea credincioşii nu au renunţat .Timpul a trecut, acum era iarnă ,iar viaţa liturgică a credincioşilor îşi urma cursul normal. Participau la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Slătioara. Într-o zi după Sf .Liturghie câţiva credincioşi au discutat cu despre construirea unei biserici . Au mers şi au spus acest vis al sătenilor,ei aveau deja biserica în minte frumos conturată. În seara Sfântului Apostol Andrei sătenii s-au adunat în casa unui credincios şi au hotărât locul , au strâns primii bani în acea seară. Sătenii au donat pământ într-o zonă cu un peisaj deosebit la poalele pădurii, lângă pârâul Mălaiului. Discuţiile din sat nu se potoliră. În locul vorbelor aveau să apară fapte. Primul ,,ajutor,, a fost dat de râul Suha ,în februarie. Oameni au venit cu căruţele de piatră şi au adus-o la locul viitoarei biserci. După, au urmat şi celelalte materiale balast,nisip.Fiecare a ajutat cu câte ceva. Au avut multe piedici, pentru a construi micul ,,colţ de rai,,. Nu puţini au fost cei care au făcut nopţi albe lângă temelie. Pe data de 22 iunie 1989 s-a sfinţit locul constructiei. În acea seara oameni au citit rugăciuni pentru a începe bine lăcaşul mult dorit.Sătenii s-au adunat şi în acea noapte s-a zidit biserica. Acum satul Poiana Mărului avea o biserică nouă.

Colţ de rai la poalele pădurii

Această frumoasă biserică parohială pe stil vechi,este construită la poalele pădurii într-un peisaj superb.. unde domină liniştea .Frumuseţea acestei zone de munte conferă turiştilor ce merg la pensiunile din amonte , o stare de linişte sufletească departe de haosul lumesc . Biserica de la Poiana Mărului este destul de mare, cu o pictură interesantă din punct de vedere cromatic. Preotul a avut grijă mare de biserică de curte şi de celelalte construcţii. Aici totul este pus la punct şi toate construcţiile se fac din donaţiile credincioşilor. Acest preot este gospodar şi a făcut ca totul să arate minunat. Biserica acum este în stare impecabilă. Construcţiile sunt moderne , un exemplu ar fi sala de prăznuire construită anul trecut. În curte se află pe deasupra lumânărarului o sculptură cu Mântuitorul care are în spate crucea răstignirii. Aceasta este făcută din o reţea metalică de bare. În curte mai sunt şi alte construcţii , la fel de frumoase ,cum ar fi fântâna în formă de ceainic, troiţa. Biserica este înconjurată de straturi de flori înmiresmate. În partea de sus, se află cimitirul cu alei şi culuoare ,totul fiind foarte bine organizat, şi foarte curat .



                           



01-01-1970       Seminarul Teologic Ortodox “Veniamin Costachi” M-rea Neamţ       0 comentarii

    

Organizatori

Organizator: 
  »   Liceul Tehnologic "Ion Creangă", comuna Pipirig
Parteneri:
  »   Inspectoratul Școlar Județean Neamț
  »   Palatul Național al Copiilor București
  »   Palatul Copiilor Botoșani
  »   Palatul Copiilor Bacău
  »   Clubul Copiilor Odobești.

    

Contact organizatori

Prof. Cristian Vatamanu
Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”, comuna Pipirig
cristis.cris@gmail.com
Facebook cristis.cris
Google Plus cristis
Twitter cristis.cris
Linkedin cristis.cris
Website cristis.ro

    

Contact

Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”
Str. David Creangă, Comuna Pipirig, județul Neamț
Telefon: 0233-252014, Fax: 0233-252014
Email: licpipirig@yahoo.ro