Descoperă monumente românești
Autentificare

Autentificare utilizator

Autentificarea pe site-ul Concursului Național ”Descoperă Monumente Românești” -- momentan indisponibil

Autentificare Creare cont Închidere

Localizare:
Sat Buhalnița, Neamț


Biserica Buhalnița



O impresionantă rețea de obiective și monumente istorice cu obârșii adânc împlântate în trecutul poporului român se află în ținutul copilăriei lui Creangă, acolo unde Calistrat Hogaș, N. Grigorescu , Aurel Băeșu sau Lascăr Vorel au lăsat dovezi nepieritoare în istoria țării, ținutul Neamțului. Trecând de Bicaz, peisajul este dominat de prezența Ceahlăului și a celor 3.000 de hectare de apă care formează ochiul de mare dintre Izvorul Muntelui și Poiana Largului. Un roi de case acoperă vechea terasă a Bistriței iar pe fundul acestui peisaj se zărește zveltă și strălucitoare, Parohia Buhalniţa, pomenită vreme de aproape 390 de ani sub numele de Mănăstirea Hangu,ctitorie din 1627 a voievodului Miron Barnovschi pe locul unei biserici de mănăstire din lemn a voievodului Ştefan cel Mare. Biserica de la Buhalnița a fost zidită pe moșia vechiului schit Poienile, ctitorie a lui Ieremia Movilă, identificată cu biserica din fostul sat Boura-Fârțâgi.
Miron Barnovschi mărturiseşte în unele cărţi, precum în aşezământul din 25 martie 1627:,,Început-am a zidi şi am făcut biserica aceasta,care iaste în partea apusului depărte şi întru deosebită pustie,în locul ce se cheamă Hangul. Şi această urmare şi facere am pus domnia mea a fi nerăşuită în veci întru a noastră din nou zidită mănăstire de mai sus numită Hangul”.
Ea devine un puternic rival pentru boierii catacuzini stăpâni ai moșiei Hangu, care-și revendică unele sate cedate mănăstirii printr-un schimb cu Miron Barnovschi. Aceste disensiuni dintre calugării de la Buhalnița și cantacuzini au provocat un lung șir de procese din anul 1653 până la jumătatea secolului trecut.
Mănăstirea din Buhalniţa a fost atestată documentar din anul 1458, ctitorie a lui Şteafan, banul Moldovei care a dăruit-o Mănăstirii Neamţului. În anul 1627,voievodul Barnovschi,în semn de cucernicie pentru călugării din Sihăstria Buhalniţei a construit o nouă biserică din zid cu hramul ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” şi ,,Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.Tot în acel timp,domnul a dăruit mănăstirii o berărie care se spune că a fost prima berărie din ţinutul Neamţului.
Prin secularizarea din 1963, mănăstirea este transformată în biserică parohială iar în 1958, când începe stămutarea satelor din zona lacului de acumulare al hidrocentralei ,,V.I. Lenin” iar monumentul este demolat și reconstituit pe locul său actual.

Istoria mănăstirii Hangu se aseamănă cu istoria ctitorului ei. Miron Barnovschi, pentru refuzul de a plăti un tribut de mai mare cu 40 de pungi de aur, a fost îndepărtat de la domnie şi strămutat în Polonia, la Ustie. Biserica lui, din câmpul Hangului, a avut aceeaşi soartă. Sub motivul construirii hidrocentralei, barajului şi lacului de acumulare de la Bicaz, ea a fost desfăcută, bucată cu bucată şi reconstruită pe un versant al muntelui, în actualul sat Buhalniţa, din judeţul Neamţ.



               



01-01-1970       Școala Gimnazială Hangu       0 comentarii

    

Organizatori

Organizator: 
  »   Liceul Tehnologic "Ion Creangă", comuna Pipirig
Parteneri:
  »   Inspectoratul Școlar Județean Neamț
  »   Palatul Național al Copiilor București
  »   Palatul Copiilor Botoșani
  »   Palatul Copiilor Bacău
  »   Clubul Copiilor Odobești.

    

Contact organizatori

Prof. Cristian Vatamanu
Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”, comuna Pipirig
cristis.cris@gmail.com
Facebook cristis.cris
Google Plus cristis
Twitter cristis.cris
Linkedin cristis.cris
Website cristis.ro

    

Contact

Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”
Str. David Creangă, Comuna Pipirig, județul Neamț
Telefon: 0233-252014, Fax: 0233-252014
Email: licpipirig@yahoo.ro