Descoperă monumente românești
Autentificare

Autentificare utilizator

Autentificarea pe site-ul Concursului Național ”Descoperă Monumente Românești” -- momentan indisponibil

Autentificare Creare cont Închidere

Localizare:
Biserica este situată în centrul oraşului Craiova, pe strada C.S. Nicolaescu Plopşor, nr. 3, vis-a-vis de sediul prefecturii.
În trecut s-a aflat pe fosta stradă Regina Maria la Nr. 1 (stradă devenită sub regimul comunist strada 24 Februarie).
În anul 1925, această stradă era cunoscută ca Strada Nouă, pornea din Str. A.I.Cuza şi ajungea numai până în str. Lipscani. Apoi, anii 1930, strada a fost străpunsă până în Str. M. Kogălniceanu, despărţind curtea Bibliotecii Aman de grădina restaurantului Minerva. După evenimentele din 1989 strada a primit numele omului de cultură Nicolaescu-Plopşor.
Sfântul Ilie este cea mai centrală biserică din oraş, cuprinsă în inima centrului negustoresc al Cetăţii Băniei.

An/secol:

Piatra cu pisania clădirii nu se mai păstrează (fiind probabil pierdută la reparaţia făcută după cutremurul din 1838 sau dându–i-se o altă întrebuinţare). Inscripţia pusă la temelia clădirii celei noi din 1890, arată că noul lăcaş s-a ridicat în locul celei vechi zidit la 1751 de Dvornicul Ilie Otetelişanu. Acest an nu corespunde însă realităţii, deoarece în condica mânăstirii Hurez, se păstrează în copie, testamentul primului ctitor al bisericii (Ilie Otetelişanu) şi datează din 11 decembrie 1732.
După unele păreri anul finalizării bisericii ar fi 1720.

Detalii principale / personalități / evenimente:

Vornicul Ilie Otetelişanu a ridicat această biserică cu hramul Sfântul Proroc Ilie, între anii 1710-1715 sau chiar 1725, biserică ce şi-a păstrat hramul neschimbat până în zilele noastre.
Clădirea ridicată iniţial era mai mică decât cea de azi şi avea un singur turn, aşa cum rezultă din însemnarea stricăciunilor suferite de biserici în urma cutremurului din 1838. El a ridicat-o în locul cel mai aglomerat al oraşului, între „târgul permanent” al Craiovei şi „târgul de afară”. Ilie Otetelişanu şi-a înzestrat ctitoria cu averi, iar prin testament averea bisericii a lăsat-o în administrarea a doi negustori de frunte din Craiova, fraţii Crăciun şi Sava Ioanovici. Pictorul Constantin Lecca este cel care a zugrăvit biserica Sfântul Ilie în perioada 1840-1841.
La 1889, vechea biserică de secol XVIII a fost demolată, pentru a face loc alteia mai mare, dacă nu chiar cea mai mare din Craiova începutului de secol XX. În numai câţiva ani a fost ridicată o veritabilă catedrală, în formă de cruce, cu o cupolă centrală, flancată de mici turle în cele patru colţuri ale edificiului şi cu o turlă cu ceas deasupra pronaosului, cu elemente de neogotic şi neoclasic şi exteriorul decorat prin cărămidă aparentă.
A fost zugrăvită de pictorul Ioanid din Bucureşti, sub supravegherea lui Gheorghe Tăttărescu. Ctitoria Otetelişenilor este ultima biserică pictată de maestrul Tăttărescu, pictură ce poate fi admirată şi astăzi.
La 1900, Biserica "Sf. Ilie" din Craiova se întreţinea din averea lăsată de ctitor şi avea ca slujitori pe preotul paroh Ionescu Nicolae, absolvent al Seminarului Inferior, pe preotul Marin Marinescu, absolvent al Seminarului Superior, pe preotul Ioan Popescu, licenţiat în Teologie, şi pe diaconul Ştefan Popescu, licenţiat în Teologie. Parohia avea 212 familii, respectiv 499 de suflete.

Scurt istoric:

Istoricul Petre Gârboviceanu fixează ca perioadă de construcţie anii 1710-1725, ceea ce înseamnă că pe la anul 1720 biserica era aproape finalizată. Ilie Otetelişanu a ridicat mai întâi o bisericuţă modestă, de dimensiuni restrânse, în stil brâncovenesc, cu o singură turlă, fapt ce rezultă din însemnarea stricăciunilor suferite de biserici pe timpul cutremurului din noaptea de marţi spre miercuri, 11-12 ianuarie 1838.
În urma marelui cutremur din 1838, Iordache şi Grigore Otetelişanu, au făcut reparaţii generale, ocazie cu care s-a schimbat total înfăţișarea lăcaşului. S-a dărâmat turla şi s-a construit un acoperiş în două ape, iar spre răsărit (spre altar) şi spre apus (intrare), s-au ridicat două frontoane triunghiulare în partea superioară. În acest fel, biserica a luat o înfăţişare foarte apropiată de una protestantă. În timpul reconstrucţiei pridvorul brâncovenesc a fost înlăturat, iar ca adăpost pentru intrare s-a amenajat, deasupra ușii, o marchiză semiconică acoperită cu tablă.
Singurul lucru care şi-a păstrat forma iniţială a fost clopotniţa, ea urmând să fie dărâmată abia în anul 1989. După spusele unor martori şi istorici din acele vremuri acea clopotniţă era foarte înaltă, rivalizând cu vestitul Turn al Colţii din Bucureşti. Cei care au apucat să o vadă apreciau că înălţimea ei ar fi egalat şapte etaje.
Printre meşterii care au lucrat la reconsolidarea şi refacerea cinstitului lăcaş se regăsesc nume celebre: Ioniţă Tâmplarul, Gheorghe Ocruţui fierarul şi marele pictor Constantin Lecca, el fiind cel care s-a ocupat în mod direct de zugrăvirea bisericii.
Dionisie Fotino o trece în Istoria Daciei, alături de cele opt mănăstiri ale cetăţii Băniei şi deşi nu există nici un document scris care să ateste statulul de mănăstire al Bisericii „Sfântul Ilie“, istoricul Nicolae Iorga o aminteşte din nou în rândul aşezărilor monahale, vorbind despre povestea unei femei care era găzduită în chiliile călugăreşti de la „Sfântul Ilie“.
În timpul mişcării revoluţionare de la 1821, membrii familiei Otetelişanu erau apropiaţi ai lui tudor Vladimirescu şi simpatizanţi ai mişcării revoluţionare La mijlocul secolului al XIX-lea, s-au folosit meșteri din Transilvania, care au lucrat la refacerea bisericii Sfântul Ilie. Acei meșteri transilvăneni au impus stilul și planurile lor de construcție, ambele influențate de austeritatea protestantă. Se spune că a rezultat un edificiu asemănător cu o magazie mare mai îngrijit finisată. În anii 1889-1890, biserica Sfântul Ilie a fost refăcută pentru a doua oară de membrii familiei ctitorului Otetelişanu. A apărut o biserică luxoasă cu exteriorul decorat din cărămizi aparente, de culoare gălbuie, cu o arhitectură greu de precizat, dar, cu siguranţă, netradiţională.
Cu veniturile bisericii s-a întreţinut şi s-a înfiinţat Şcoala de fete Lazaro-Otetelişanu şi prima Şcoală Centrală de fete din Ţara Românească. Fiind biserică particulară şi nu mănăstire, averile ei au scăpat de secularizare, dar expropierea a lipsit-o de moşii, făcând cu greu faţă cheltuielilor de întreţinere a Şcolii Otetelişanu. Biserica a avut în proprietate moşia Calafatului, iar în 1826 avea 16 prăvălii în Craiova, date cu chirie, aproape toate grupate în jurul ei.
Parohia bisericii a avut întindere mare încă de la începuturi. Cu timpul, însă, numărul enoriașilor a scăzut datorită infiltrării multor străini în zona comercială centrală, străini cu alte credințe. Numărul de enoriași a scăzut atât înainte de al doilea război mondial, cât și după aceea, iar sarcina întreținerii școlii Lazaro-Otetelișanu se anulase de mult.
La sfârșitul deceniului 2000-2010, biserica a fost reacoperită cu tablă de cupru, care strălucește în soare. Cu trecerea anilor aceasta se va oxida și va deveni verzuie, dar reprezenta un acoperământ rezistent. În prezent face parte din viitorul Centru Vechi al Craiovei şi va fi, la finalizarea lucrărilor de reamenajare a centrului Băniei, unul dintre punctele de atracţie al zonelor pietonale.

Prezentare (compunere/eseu/interviu):

Te plimbi prin Craiova şi te opreşti la fiecare colţişor de stradă, căci ai ce vedea. Oameni şi locuri, verdeaţă şi beton, cenuşiu, verde şi colorat...
De oriunde ai porni şi oriunde ai ajunge, de eşti atent în jurul tău, nu are cum să-ţi scape fiecare amănunt. Clădiri vechi şi noi, îngrijite sau aflate în paragină, locuite sau doar vizitate, toate stau în drumul tău şi parcă te roagă să nu le ocoleşti măcar cu privirea.
Nu ai cum să ajungi în centrul Băniei şi să nu dai nas-în-nas cu una dintre cele mai frumoase şi mai vechi biserici de pe aceste meleaguri. Stă stingheră pe o stradă aflată în reconstrucţie şi parcă nu-şi găseşte locul în prezentul prăfuit şi zgomotos. Nu ai cum să n-o observi, este Biserica Sfântul Ilie, biserica roşie de lângă Prefectură, cum îi spun necunoscătorii...
E învelită cu cărămidă şi-ţi dă senzaţia că este cel mai colorat loc din acea zonă a Craiovei. Nu are curte imensă, nici măcar mare, dar îi este deajuns ca să-i facă pe trecători să intre şi să aprindă o lumânare.
Este atât de îngrijită şi de cochetă încât te întrebi cine, cum şi de ce a aşezat-o acolo... Centrul este în reabilitare, toate străzile sunt decopertate şi reamenajate, clădirile sunt în reparaţii generale, totul este plin de agitaţie, de zgomot şi de praf, numai Biserica Sfântul Ilie stă maiestuoasă în locul ei de vreo 300 de ani şi ţine socoteala trecerii vremurilor şi a schimbărilor ce de întâmplă în jurul ei.
Te uiţi la ea şi mai că ţi-ai dori să poţi să-i spui mănăstire, atât este de frumoasă. Dacă eşti atent, în curte zăreşti mormântul ctitorului ei, Ilie Otetelişanu...Chiar că are aer de mănăstire.
Este un loc drag mie şi altor mii de craioveni. Aici am simţit emoţia puternică a câte unei slujbe de Paşte, sau a câte unei slujbe de cununie... Tot aici am intrat de câte ori am simţit nevoia de pace şi de linişte. Aerul ei mă mângâia şi mă făcea să-mi readuc în suflet calmul de care aveam nevoie. De fiecare dată mă întrebam de unde vine fiorul ce-l simt şi în toţi aceşti ani, tot nu am găsit răspuns. O să-l mai caut şi de acum înainte, căci este o căutare plăcută.
Păşeşti două-trei trepte şi te opinteşti în uşa imensă şi grea. Totuşi, pe cât este de grea, pe atât de uşor şi lin se deschide. Te întâmpină liniştea asemeni unui văl fermecat şi te întrebi în ce poveste ai intrat. Nu, nu este poveste, este chiar realitatea. Aşa te întâmpină biserica Sfântul Ilie, chiar dacă hramul ei te poartă cu gândul la tunetele şi fulgerele ploilor de vară, aici găseşti doar linişte şi răcoare. Ici-colo câte un credincios se roagă în faţa unei icoane, altul este îngenunchiat şi rupt de lumea de afară, o bătrânică suspină undeva, într-un colţ, iar eu mă simt de parcă tocmai trebuie să apară un înger. Este atât de aproape Cerul de mine, este atât de linişte în sufletul meu încât am curajul să privesc în sus, spre cupolă şi să mă întreb când va cădea îngerul meu. E oare posibil? Şi dacă-ar fi, ce aş avea să-i spun? Dar el mie? O să-l pot privi în ochi? Oare o să-mi vadă sufletul, o să-i aud glasul ori îi voi simţi doar vibraţia?
O rază de lumină intră pe un colţ pictat de fereastră şi mă atinge parcă pe creştet. Nu ştiu sigur dacă este aşa, dar simt căldura e mă înconjoară, deşi în biserică este răcoare, întotdeauna aici este răcoare. Gândul frumos mă poartă departe, liniştea mă ajută să mă desprind de tot ce este trist sau rău. Cred că în acest moment nu mai am nevoie de nimic. Am găsit ce căutam, am atins o clipă Liniştea şi m-a adiat un moment bucuria acestui lăcaş sfânt. Mi-e bine, mi-e atât de bine încât cred că pe spatele meu au crescut nişte aripi, iar în jur pluteşte fericirea tăcută din sufletele curate. Mă simt bine, mă simt un om şi totuşi am ceva ce nu-l au totţi oamenii... Mi-e bine!
Trebuie să mă trezesc din reverie şi să-mi adun puterile de a părăsi această oază de bine. Afară mă aşteaptă agitaţia, graba, zgomotele obositoare ale străzii şi grijile fiecărei zile de şcoală. Nu-i nimic, nu mi-e teamă, căci ştiu că biserica mea de suflet este aici în fiecare zi, mereu, pentru mine.


                                                                  



01-01-1970       COLEGIUL TEHNIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ – CRAIOVA       0 comentarii

    

Organizatori

Organizator: 
  »   Liceul Tehnologic "Ion Creangă", comuna Pipirig
Parteneri:
  »   Inspectoratul Școlar Județean Neamț
  »   Palatul Național al Copiilor București
  »   Palatul Copiilor Botoșani
  »   Palatul Copiilor Bacău
  »   Clubul Copiilor Odobești.

    

Contact organizatori

Prof. Cristian Vatamanu
Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”, comuna Pipirig
cristis.cris@gmail.com
Facebook cristis.cris
Google Plus cristis
Twitter cristis.cris
Linkedin cristis.cris
Website cristis.ro

    

Contact

Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”
Str. David Creangă, Comuna Pipirig, județul Neamț
Telefon: 0233-252014, Fax: 0233-252014
Email: licpipirig@yahoo.ro