Descoperă monumente românești
Autentificare

Autentificare utilizator

Autentificarea pe site-ul Concursului Național ”Descoperă Monumente Românești” -- momentan indisponibil

Autentificare Creare cont Închidere

Localizare:
Curtea Veche, (în Centrul Vechi al orașului București, astăzi doar între străzile Covaci și Franceză), este situată pe malul stâng al Dâmboviței, pe un fost mic promontoriu, la o altitudine de aproximativ 85 m având rolul strategic de a supraveghea drumul comercial ce mergea de la Târgșor la Giurgiu.

An/secol:

Cercetările arheologice au dezvelit zidurile unei fortificații datând de la sfârșitul secolului XIV. Fortificația (înconjurată de șanțuri de apărare late de 1,50-2,20 m) era în fapt, un turn trapezoidal construit din cărămidă întărită la colțuri cu blocuri de piatră, având o suprafață de aproximativ 160 de metri pătrați. Ulterior, în jurul anului 1459, Vlad Țepeș, domnul Țării Românești, consolidează această cetate.

Detalii principale / personalități / evenimente:


Scurt istoric:

Prima atestare documentară a cetății o găsim într-un hrisov adresat de Vlad Țepeș lui Andrei, Iova și Drag cu ocazia întăririi obcinelor acestora de la Ponor (Oltenia) și a scutirii lor de obligațiile față de domnie: vama oilor, a porcilor, albinăritul, găletărit, vinărici, dijme, cositul fânului, posade, podvoade și cărături. În textul documentului așternut pe pergament în limba slavă, limba oficială a cancelariei Țării Românești, unde se menționează că s-a "scris în septembrie 20 în cetatea București, în anul 6968" (1459). După urcarea pe tron a lui Țepeș, Bucureștiul devine, timp de peste două secole, a doua reședință a domnitorilor munteni, paralel, până la 1660 cu vechea capitală Târgoviște, an dupa care rămâne capitala unică a Țării Românești, iar după 1862 a Principatelor Unite. "Castelul", cum i se spunea palatului domnesc, semnalat și drept "Castro fluvii Dombovicha", a fost reconstruit și lărgit de către Vlad Vodă Țepeș ca o curte domnească cu o suprafață de aproximativ 918 metri pătrați, protejată de ziduri construite din piatră de râu și bolovani prinși în mortar. La 14 octombrie 1465 Radu cel Frumos își alege și el ca reședință domnească această cetate care se va constitui, drept un centru economic important unde se strâng negustori și meșteșugari. După ocupațiile lor sau după orașele de unde se aduceau mărfurile (Lipsca/Leipzig - Germania, Gabrovo-Bulgaria, Brașov), se vor da numele ulitelor din aceasta zonă centrală. Conform unui document din 1480 aflăm că cetatea purta numele Cetatea nouă de scaun București, iar alt document emis de vornicul Neagu amintește de castro Bokorestch. Curtea domnească va cunoaşte transformări substanţiale si în timpul lui Mircea Ciobanul care, după 1550 îi va da amploare construind un palat cu pivniţe vaste, căruia îi va adăuga Biserica Domnească (1558-1559), rămas până astăzi cel mai vechi lăcaș de cult din oraș păstrat în forma sa inițială. Fosta capelă a palatului, biserica poartă hramul "Buna-vestire" dar este cunoscută și ca biserica "Sf. Anton", numele fiind provenit de la o bisericuță aflată în vecinătate astăzi dispărută. Paul din Alep unul din însoțitorii patriarhului Macarie care a vizitat București în 1556 nota "Acest edificiu este uimitor de elegant, cu un aspect mult mai încântător și mai vesel decât curtea din Târgoviște", Curtea domnească are în componența sa palatul, Biserica Buna Vestire, case cu saloane de recepție, cancelariile domnești, grajduri și grădini. O altă mărturie istorică o găsim la Pierre Lescalopier, în jurnalul său de călătorie ("Voyage de Venice a Constantinopole, l'an 1574") în care acesta vorbește despre o arhitectură neobișnuită în comparație cu cea din apusul Europei: "Fortificațiile erau făcute din trunchiuri mari de copaci înfipți în pământ și legați laolată cu grinzi curmezișe”. Palatul domnitorului era construit din "despărțituri de dulgherie umplută cu vălătuci de noroi și iarba hăcuită (tăiată) dar foarte bine păzit și întărit ca un oraș”. Accesul în curtea domnească era posibil prin două porți opuse. Prima poartă amplasată la intersecția străzilor Smârdan cu Halelor (fosta Carol), a avut de-a lungul timpului mai multe denumiri: Poarta de Sus, Turnul despre Nemți, Clopotnița Domnească, iar mult mai târziu după ce turnul de piatră s-a ruinat, Foișorul Roșu, nume luat probabil de la culoarea în care a fost vopsit turnul. Cea de a doua poartă, Poarta de Jos, era situată în locul în care pornește strada Moșilor. În anul 1595 Sinan Pașa incendiază Curtea Domneasca palatul fiind însă refăcut pe rând de toți domnitorii care l-au locuit ulterior, de la finele secolului XVI și până la 1714: Matei Basarab, Grigore Ghica, Gheorghe Duca, Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu (1688-1714) pe durata domniei căruia Curtea Veche își cunoaște epoca de glorie. Acesta reclădește complet palatul și adaugă noi construcții: corpurile de gardă, turnul de veghe și băile. Suprafaţa palatului și a grădinilor ajunge să însumeze 25000 mp, într-un perimetru delimitat azi, la sud, de râul Dâmboviţa, la vest de străzile Smârdan şi Şelari, la nord de artera comercială Lipscani, iar la est de bulevardul I.C. Brătianu. Curtea domnească cuprindea palatul propriu-zis cu parter și etaj, biserica ”Buna –Vestire”, camerele slujitorilor curții, foișorul din grădina, grajdurile situate pe locul unde se afla azi "Hanul lui Manuc" și un turn de la poartă numit "La nemți". Viața curții se desfășura într-o serie de săli: spătăria mare și cea mică (numită "cu stele" deoarece avea zugrăvite stele pe pereți), sala tronului, divanul cel mare și cel mic, iatacul domnului, cele două camere ale doamnei, un paraclis, încăperile cuconilor. Interioarele palatului sunt descrise de călătorii străini: "Palatul cât și construcțiile înconjurătoare, s-au lucrat din cărămidă, piatră și marmură. În interior, pereții erau împodobiți cu fresce, iar spre exterior erau acoperiți cu un strat de tencuială albă. Perdele de mătase și covoare orientale împodobeau sălile și culoarele. Candelabre aduse din occident asigurau lumina Palatului. Latura de sud, cea orientată spre Dâmbovița, era străjuită de două foișoare legate printr-o loggia, împodobită cu coloane și capiteluri realizate în stil brâncovenesc”. După moartea lui Brâncoveanu, palatul său este neglijat și devine nefuncțional după incendiul din 1718, și mai ales după cutremurul din 1738. În 1798 se sfârșește istoria "Curții vechi”. Vestigiile celui mai vechi monument medieval din București - Palatului Voievodal (sau Curtea Domnească), au pus baza organizării Muzeului Curtea Veche, inaugurat în aprilie 1972. Descoperirile arheologice sunt principale surse în aflarea câtorva date despre înfătișarea curții Domnești. Acestea au scos la iveală ruinele unei cetăți întinsă pe o suprafață totală de peste 900 mp. În urma săpăturilor arheologice începute în anul 1953 și reluate în anii 73 s-au descoperit numeroase vestigii, fragmente de ziduri de cărămidă și de piatră, subsolurile palatului, fragmente de coloane, casa de apă sau "visteria apelor", un rezervor în care se văd, în partea superioară, orificiile prin care urca pe olane, apa de izvor. Instalația se pare ca dateză de pe vremea lui Matei Basarab. Pe ruinele Curtii Domnești care este cel mai vechi monument medieval din Bucureşti, a fost amenajat între anii 1969-1974 “Muzeul Curtea Veche” . Aici se păstrează în cea mai mare parte amprenta istorică a secolului al XVIII-lea precum şi fragmente de ziduri din timpul domniei lui Vlad Ţepeş (1456-1462), alături de fundaţiile primei reşedinţe din secolul al XIV-lea. Importanta "Curții Domnești" este aceea ca ea constituie nucleul în jurul căruia s-a dezvoltat ulterior orașul. Aici s-au așezat negustorii și meșteșugarii iar în jurul lor, ceilalți orășeni. De aici s-a dezvoltat Bucureștiul.

Prezentare (compunere/eseu/interviu):

Interviu cu doamna arheolog Adina Boroneant Realizat de eleva Sârbu Alexandra Intrebare1: În calitate de arheolog care a participat la săpăturile arheologice de salvare din Centrul Istoric al Bucureștiului ne puteți da câteva exemple de descoperiri importante legate de Curtea Veche în cursul acestor săpături? Raspuns arheolog Adina Boroneant: Extrem de importante sunt cercetările efectuate de Muzeul Municipiului București, conduse în anii 50 de către Panait I. Panait iar mai apoi, de către Gheorghe Mănucu Adameșteanu, în cadrul Proiectului Pilot de reabilitare a Centrului Vechi. În prima etapă menționată au apărut informații legate de întemeierea Curții Vechi, a refacerilor sale și a bisericii Sf. Anton. În etapa mai recentă, au apărut informații legate de dezvoltarea stradală din jurul Curții Domnești, a instituțiilor înconjurătoare („puscăria” – locul de depozitare a prafului de puscă), etc. Cercetările au adus la lumină vestigii arheologice aparţinând laturii vestice a fortificaţiei Curţii Vechi, structuri de zidărie care descriu direcţia şi profilul străzii Şelari la nord de incintă Palatului Domnesc, precum şi structuri de zidărie ale mai multor construcţii ridicate după desfiinţarea reşedinţei domneşti. Cercetările arheologice de pe strada Şepcari din anul 2011 au evidenţiat, în prelungirea laturii descoperite în anul 2008, un tronson din zidul de incintă, lung de 8,20 m, care continuă mai departe sub B-dul I.C. Brătianu. delimitând aproape tot traseul laturii vestice a incintei (mai puţin colţul sud-vestic), de la intersecţia cu str. Gabroveni până la intersecţia cu strada Franceză. Zidul de incintă aparţine etapei de construcţie de la începutul secolului al XVIII-lea (Faza II.b), edificată probabil din vremea lui Constantin Brâncoveanu Probabil mai mult decât soarta oricărui alt monument, destinul cetății și apoi palatului de la Curtea-Veche este legat strâns de evoluția Bucureștiului, de la un sat neînsemnat la capitala Țării Românești, și de viețile a unora din cei mai importanți domnitori. Primele construcții îi sunt atribuite lui Mircea cel Bătrân, iar din acel moment cetatea a servit ca punct de apărare și nucleu al extinderii și dezvoltării așezării Bucureștiului. Întrebare2 : Cât de veche este de fapt, Curtea veche și de ce este cunoscută sub acest nume? Răspuns arheolog Adina Boroneant: Cercetările arheologice au dezvelit zidurile unei fortificații datând de la sfârșitul secolului XIV. Fortificația (înconjurată de șanturi de apărare late de 1,50-2,20 m) era în fapt, un turn trapezoidal construit din cărămidă întărită la colțuri cu blocuri de piatră, având o suprafață de aproximativ 160 de metri pătrați. Ulterior, în jurul anului 1459, Vlad Țepes, domnul Țării Românești, consolidează această cetate. Numele l-a căpătat în secolul XVIII când un nou Palat Domnesc a fost construit pe Dealul Spirii. Un palat lipsit de noroc, acesta a ars de câteva ori, intrând în istoria Bucureștilor sub numele de Curtea Arsă. Întrebare3 : Care a fost prima atestare documentară a cetății Bucureștilor? Răspuns arheolog Adina Boroneant: În anul 1459, la 20 septembrie, apare prima menţiune scrisă despre Bucureşti: cunoscutul hrisov dat de domnitorul Vlad Ţepeş, ce confirmă faptul ridicării "Cetăţii Bucureşti" la rang de reşedinţă domnească. Aşezat pe valea Dâmboviţei, într-o zonă situată aproximativ între străzile Lipscani, Bulevardul 1848, Piaţa Unirii, Splaiul Independenţei, Str. Smârdan. La acea dată Bucureştiul era o cetate de piatră şi număra între 1.000 şi 2.000 de locuitori. Întrebare4 : Care este potențialul arheologic al zonei ? Credeți că mai există descoperiri arheologice care ar putea schimba ceva în cronologia și istoricul Curții? Răspuns arheolog Adina Boroneant: Zona Centrului Istoric al Capitalei nu a fost cercetată exhaustiv decât în perimetrul străzilor Lipscani, Smârdan și Șelari. Pe restul străzilor cercetarea s-a făcut pe arii restrânse – mai ales pe traseul conductelor de utilități. Este foarte probabil ca fundațiile noilor case (din secolele XIX-XX) să nu fi distrus în întregime fostele fundații, așa cum am văzut pe strada Lipscani. Fiecare nouă cercetare arheologică din zonă reîntregește puzzle-ul istoric al Curții Domnești și al zonei înconjurătoare. Întrebare5 : Care a fost perioada de glorie a Curții Vechi? Răspuns arheolog Adina Boroneant: În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, oraşul cunoaşte o deosebită înflorire: sunt ridicate numeroase edificii care pun în valoare particularităţile arhitecturii româneşti. Constantin Brâncoveanu este cel mai important ctitor din întreaga istorie a românilor, acesta ridicând sau reconstruind peste 100 de edificii religioase (mânăstiri şi biserici) şi civile (palate, case domneşti, hanuri, clădiri publice. În epoca lui Constantin Brâncoveanu Bucureştiul număra cam 50.000 de locuitori, aşezaţi în jurul celor două mari artere, centrul comercial al Lipscanilor şi Podul Mogoşoaiei, podul de lemn care putrezea adesea, iar trecătorii sau căruţele se scufundau în noroi. Pădurea încojura oraşul, ajungând până la porţile acestuia Întrebare6 : Există dovezi si mai vechi de locuire a acestei zone ? Răspuns arheolog Adina Boroneant: Dovezile arheologice atestă faptul că această vatră era locuită încă de acum 150.000 de ani, încă din epoca paleolitică. Nu departe de aici, în perioada lui Burebista, pe malul Argeşului a existat una dintre cele mai vestite dave dacice care a cunoscut o puternică dezvoltare. Vă mulțumim pentru timpul acordat!


                                                                                          



01-01-1970       Colegiul Tehnic Carol I Bucuresti       2 comentarii

    

Organizatori

Organizator: 
  »   Liceul Tehnologic "Ion Creangă", comuna Pipirig
Parteneri:
  »   Inspectoratul Școlar Județean Neamț
  »   Palatul Național al Copiilor București
  »   Palatul Copiilor Botoșani
  »   Palatul Copiilor Bacău
  »   Clubul Copiilor Odobești.

    

Contact organizatori

Prof. Cristian Vatamanu
Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”, comuna Pipirig
cristis.cris@gmail.com
Facebook cristis.cris
Google Plus cristis
Twitter cristis.cris
Linkedin cristis.cris
Website cristis.ro

    

Contact

Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”
Str. David Creangă, Comuna Pipirig, județul Neamț
Telefon: 0233-252014, Fax: 0233-252014
Email: licpipirig@yahoo.ro